Ionuţ Negoiţă, 39 de ani, s-a încălzit pentru confruntarea cu roş-albaştrii, driblînd şi marcînd pentru echipa sa într-un campionat intern al companiei.
Un dribling, scurt, trecere destul de vioaie pe lîngă un adversar, nu se citesc cei 39 de ani din buletin. Şut sănătos, pe poartă!, iar goal-keeper-ul scoate mingea din aţe. Numărul 9 în tricoul alb şi roşu, precum cele purtate de Dinamo în urmă cu 4 ani, ridică mîinile victorios, dar se bucură moderat.
Ionuţ Negoiţă, acţionarul "cîinilor", este angrenat într-un campionat intern la care participă diverse echipe din compania pe care-o deţine. În ultima etapă a marcat de 5 ori, într-o victorie repurtată asupra formaţiei alcătuite din angajaţii clubului de fotbal. Ultimii au declarat, sub protecţia anonimatului: "Meciul s-a jucat pe bune, n-a fost nici un blat, echipa adversă a fost mai bine pregătită fizic!".
Negoiţă şi-a exersat şi în stagiul britanic calităţile fotbalistice, la finele unui antrenament al "cîinilor", cînd i-a tras la poartă lui Cătălin Mulţescu. Acum a arătat pe terenul sintetic, în joc, că poate fi chiar o soluţie pentru un trial al dinamoviştilor, dar vîrsta îl trage totuşi în jos.
Unii adversari, cei de la FC Şantier, fani stelişti în mare parte, au spus: "E un patron bun, dar pe teren e stilul lui Piţurcă, stă numai la pomană!".
"Nouarul" roş-albilor a comentat pentru GSPTV: "Mă simt bine făcînd sport, şi la fotbal, şi în viaţa de zi cu zi, trăiesc intens. Ştiu că Dumitrache, Răducioiu şi Claudiu Niculescu au purtat numărul 9 la Dinamo, sînt legende, eu doar mă bucur de timpul liber. Întotdeauna mi-a plăcut să dau goluri, de cînd jucam, puşti fiind, pe stradă cu vecinii".
Gigi, exuberant şi atît
Omologul dinamovistului nu se poate bucura acum de fotbal, fiind încarcerat trei ani şi jumătate la Penitenciarul Jilava, însă Gigi Becali a fost mai degrabă amuzant pe teren, atunci cînd a încercat să îmblînzească balonul. Stelistul era zglobiu, nu juca în şort şi tricou de fotbal, ci îmbrăcat casual. Şi chiar dacă stîrnea zîmbete pe margine sau printre coechipieri şi adversarii de ocazie, se simţea bine pe iarbă.
"Derby-ul e deschis oricărui rezultat, îl aştept cu nerăbdare. De la noi poate să marcheze şi portarul, oricine, măcar să batem! Steaua e bună, e legată, dar nu e de neînvins. Cu Tbilisi, în repriza secundă, a cam înmuiat ritmul" (Ionuţ Negoiţă)
{{text}}