Fotbal   •   Liga 1   •   CONCORDIA

Antrenorul Concordiei ştie pe cine să mizeze sezonul acesta: "Florea va fi numărul 1"

Daniel Florea a marcat golul victoriei cu Corona

Articol de Victor Vrînceanu   —  luni, 12 august 2013

Pînă la revenirea lui Mitea, Ionuţ Chirilă îşi pune speranţa în acest campionat pe vîrful Daniel Florea, marcatorul unicului gol de sîmbătă.

- Domnule Chirilă, debut cu dreptul. Urmează meciurile cu U Cluj, Pandurii şi Petrolul. Cîte puncte vă propuneţi?

- Nu m-am gîndit la asta pentru că nu sîntem sub presiunea rezultatelor. Scopul nostru este să construim o echipă, în timp.

- E lotul format sau mai doriţi jucători?

- Concordia este o formaţie mică, care nu are buget de transferuri. Avem fotbalişti de liga a doua şi a treia. Nu ne putem compara ca valori individuale cu restul echipelor din liga 1. Dorinţa mea este să compensăm prin forţa grupului, să formăm un grup unit, cu un joc extrem de organizat.

- Ce jucător al Concordiei credeţi că va impresiona în acest sezon?

- Daniel Florea este de urmărit. Calităţile sale s-au văzut în meciul cu Corona. Cred că va fi cel mai important jucător al nostru.


- Ce se mai întîmplă cu Mitea?

- Mitea revine, sînt foarte încrezător. De trei zile a intrat în programul normal de pregătire al echipei. Totuşi, mai are mult pînă să ajungă la nivelul la care-l văd eu. De la Niky am pretenţii din retur. Este pariul meu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.