Liga 1

CFR a angajat sperietoarea Stelei » Motiv suplimentar de îngrijorare în Ghencea pentru meciul cu echipa lui Paszkany

Ricardo Cadu,Cristi Tanase,fault

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Petre Grigoraş, care de ieri e oficial antrenor în Gruia, e singurul tehnician care în ultimul an a întîlnit de două ori actuala campioană şi n-a fost învins niciodată de Reghecampf.

Steaua a trecut cu bine peste Derby de România şi se pregăteşte de alt derby, cu CFR. Meciul va fi sîmbătă seara, în Ghencea, de la 21:30 şi chiar dacă CFR nu trece printr-o perioadă bună, doar 5 puncte din 12 posibile, pentru Bourceanu şi compania meciul direct din etapa a 5-a a căpătat alte repere după numirea de ieri a lui Grigoraş pe banca ardelenilor.

Fostul tehnician al celor de la Pandurii şi Oţelul Galaţi e singurul antrenor care a jucat de minimum două ori împotriva Stelei cu Reghecampf antrenor în ultimul an şi care a reuşit să nu piardă nici un joc. În rest, toţi ceilalţi au pierdut măcar un joc în duelul direct cu Reghe. Inclusiv Cosmin Contra, care a reuşit un egal în returul campionatului, dar a fost surclasat, 3-0, în Supercupă.

Grigoraş a fost adversarul roş-albaştrilor în ultimul an cu două echipe, Pandurii şi Oţelul. S-a terminat de fiecare dată egal. În tur, la Tg. Jiu, trupa lui Grigoraş a dominat-o pe Steaua timp de 45 de minute cum probabil nici o altă formaţie din Liga 1 n-a reuşit, dar s-a terminat 0-0. În retur, pe banca Oţelului, a scos in extremis un 1-1 la capătul a 90 de minute de joc echilibrat.

Alt atu: Grig imbatabil de 3 ani
Grigoraş, deşi a jucat în fiecare sezon împotriva Stelei, din postura de antrenor la Pandurii şi Oţelul, a reuşit să-şi păstreze invincibilitatea în faţa roş-albaştrilor de aproape 3 ani, mai precis din octombrie 2010, Steaua - Pandurii 2-0. În ultimele 5 dispute, Grig are o victorie şi 4 egaluri.

Întîlniri Grigoraş - Steaua
Data Meciul
aprilie 2013: Oţelul - Steaua 1-1
octombrie 2012: Pandurii - Steaua 0-0
martie 2012: Pandurii - Steaua 1-1
septembrie 2011: Steaua - Pandurii 1-2
aprilie 2011: Pandurii - Steaua 1-1

E cel mai experimentat din prima ligă
Antrenor Meciuri în Liga 1
1. Petre Grigoraş: 306
2. Gigi Mulţescu: 234
3. Cristi Pustai: 174
4. Ionuţ Badea: 119
5. Nicolae Manea: 102

4 dueluri directe Grigoraş - Reghecampf, din postura de antrenor, au avut cei doi, fiind egalitate: cîte o victorie fiecare şi două remize

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.