Sporturi   •   Atletism   •   CAMPIONATELE MONDIALE

Mică, dar cît de iute! » Shelly-Ann Fraser-Pryce are doar 1,52 metri, dar este cea mai rapidă femeie a momentului

Shelly-Ann Fraser-Pryce, în dreapta, a reuşit cel mai bun timp al anului la feminin

Articol de Marian Ursescu   —  marţi, 13 august 2013

Shelly-Ann Fraser-Pryce a recucerit aseară, la Moscova, titlul mondial la 100 de metri, stabilind un nou record al Campionatelor Mondiale.

Rivale, ultimele două campioane mondiale ale lumii. Pe culoarul 4, Shelly-Ann Fraser-Pryce, 26 de ani, dubla campioană olimpică în 2008 şi 2012, campioana lumii în 2009. Pe culoarul 5, Carmelita Jeter, 33 de ani, cea care era deţinătoarea titlului mondial de acum doi ani, de la Daegu.

Compatrioata lui Bolt nu i-a dat însă nici o şansă americancei. A plecat de lîngă ea precum glonţul din pistol. A trecut prima linia de sosire, reuşind un timp excelent: 10,71 secunde, cel mai bun timp al anului, dar şi recordul Campionatelor Mondiale. Carmelita nu a terminat nici pe doi. A fost întrecută de Murielle Ahoure, din Coasta de Fildeş.

Micuţa atletă din Jamaica cîştigă a treia medalie mondială de aur, dar rămîne cu suspiciunea momentului trăit în 2010. Atunci, după etapa de Diamond League de la Shanghai, a fost descoperită pozitiv. A declarat că a luat un medicament pentru dureri de dinţi. A fost suspendată doar şase luni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.