Liga Campionilor

Reghecampf vorbeşte despre meciul cu Legia » Tehnicianul a identificat principalele pericole din tabăra polonezilor

+1 Foto
Reghecampf a oferit un interviu ziarului polonez Fakt, iar discursul său e complet schimbat faţă de cel din România

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul le-a spus ziariştilor din Varşovia că Steaua acuză lipsa golgeterului din sezonul trecut, susţine că nu există favorită în "dubla" din play-off şi explică de ce nu va apela la Szukala pentru a o descifra pe Legia.

Laurenţiu Reghecampf n-a mai oferit de multă vreme un interviu pentru presa din România. Vorbeşte doar în conferinţe de presă, înainte şi după jocuri, însă pentru ziariştii din Polonia are mai multă disponibilitate.

Ziarul Fakt a publicat ieri o discuţie extrem de interesantă pe care a avut-o cu tehnicianul Stelei, în principal despre "dubla" pe care trupa din Ghencea o va susţine cu Legia pe 21 şi 27 august în barajul pentru grupele UEFA Champions League.

- Domnule Reghecampf sînteţi mulţumit de tragerea la sorţi?
- Nu, pentru că Legia este cel mai dificil adversar pe care-l puteam întîlni în acest play-off. M-am uitat deja la meciurile pe care le-a avut cu Molde şi ştiu că ne aşteaptă două meciuri foarte grele.â

- Ce spuneţi de jucătorii Legiei?
- Jan Urban are la dispoziţie o mulţime de fotbalişti foarte buni, dar Vladimir Dvalişvili şi Jakub Kosecki sînt doi jucători pe care i-am remarcat.

- Sînteţi antrenorul unei echipe cu experienţă în cupele europene. Cît de mult contează asta într-un astfel de meci?
- Întotdeauna este mai bine să ai experienţă într-un astfel de duel. Acest lucru poate să ne ajute, să fie un avantaj, dar nu cred că trebuie să exagerăm şi să spunem că sîntem favoriţi în cele două meciuri pe care le vom avea cu Legia. Acum, trebuie să jucăm fotbal şi să studiem bine adversarul.

"Trebuie să cîştigăm la Bucureşti!"

- Contează că meciul retur se va juca la Varşovia?
- Dacă ne dorim calificarea în grupele Champions League, cred că avem nevoie de două meciuri foarte bune, în urma cărora să o eliminăm pe Legia. Trebuie să cîştigăm la Bucureşti, apoi să facem un meci bun în retur! Dacă nu vom face asta, nu vom reuşi calificarea!

- Raul Rusescu a plecat de la Steaua, cît de greu este să găsiţi atacantul dorit?
- Este cea mai mare slăbiciune a noastră! Raul era un atacant foarte bun, în sezonul trecut a marcat 21 de goluri, deci cu siguranţă nu va fi uşor de înlocuit. Cu toate acestea, am deja o idee despre cum să umplem acest gol. Singura întrebare este: cînd vom pune în practică acest lucru?

"Nu mizăm pe informaţiile lui Szukala"

- Steaua are în lot foarte mulţi jucători din România, în timp ce Legia are mai mulţi străini.
- Steaua este cel mai bun club din România, aşa că mi se pare normal ca aici să joace cît mai mulţi jucători care să reprezinte această ţară. Este, cu siguranţă, cea mai mare perioadă de timp în care în lot au fost cei mai mulţi jucători români şi cred că acest lucru nu se va schimba. Pe lîngă jucătorii români pe care-i avem, în lot sînt şi jucători străini: Georgievski, Nikolici, Piovaccari sau Tatu.

- Lukasz Szukala a fost convocat în premieră la "naţionala" Poloniei. Cum e el ca jucător la Steaua?
- Lukasz este unul dintre cei mai importanţi jucători ai noştri, a fost şi în sezonul trecut. Acum joacă la un nivel foarte ridicat şi sînt sigur că el poate face faţă şi la echipa naţională a Poloniei. Sînt sigur de asta.

- Veţi miza pe informaţiile lui despre Legia?
- Nu. Avem felul nostru de a studia un adversar. De Lukasz vom avea nevoie pe teren, nu în biroul antrenorilor.

Ce a declarat în ultimele zile Reghecampf în România:

- "Tot aud că se spune că Steaua a avut ghinion la tragerea la sorţi. N-am avut ghinion deloc, Steaua e favorită cu Legia şi trebuie să se califice în grupe" (Reghecampf, după tragerea la sorţi)

- "N-avem nici o problemă cu atacanţii. Am ratat foarte mult, e adevărat, dar e bine că ajungem să ne facem atîtea situaţii de gol" (Reghecampf, după derby-ul cu Dinamo)

"În Polonia, Legia joacă acelaşi rol pe care-l are Steaua în România. Cele două cluburi au obiective măreţe şi e normal ca toată lumea să se aştepte la victorii" (Lukasz Szukala, fundaş Steaua)

"Va fi o dublă echilibrată şi dificilă. Avem şansa noastră, sîntem favoriţi şi sperăm să o fructificăm, ca suporterii noştri să fie mîndri şi fericiţi că vom juca din nou în Liga Campionilor" (Mihai Stoica, manager general Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.