Liga 1

Constantin Grecu a semnat pe trei sezoane cu Dinamo: "Nu mă mulţumesc niciodată cu puţin!"

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fundaşul stînga de 25 de ani spune că are planuri mari la Dinamo, inclusiv să revină în atenţia lui Piţurcă


- Costi, ce înseamnă acest transfer pentru tine?

- E un pas înainte în carieră, acum sper să mă integrez cît mai repede şi să demonstrez că sînt un jucător bun ce o poate ajuta pe Dinamo să-şi îndeplinească obiectivele.

- Eşti apt din punct de vedere fizic să joci vineri, la Braşov?
- Îmi trebuie puţin timp de acomodare pentru că în ultimele două săptămîni nu am făcut antrenamente în mod organizat, însă m-am pregătit zi de zi singur. Nu ştiu dacă voi putea evolua cu Corona, va decide antrenorul.

- Ai jucat, printre altele, la Universitatea Cluj şi la Petrolul, echipe cu mulţi suporteri, eşti obişnuit cu presiunea?
- La Dinamo nu cred că este prea mare presiune acum, aici este un proiect pe termen lung la care particip şi eu şi sper să ajut să creăm o trupă competitivă. Aici sînt fani extraordinari, sper să îi mulţumim prin rezultate.

- Sincer, ce şanse crezi că are Dinamo să termine pe un loc de cupă europeană?
- Nu-mi dau eu cu părerea despre şanse. Noi, jucătorii, trebuie să dăm totul în fiecare partidă şi să progresăm de la meci la meci, doar aşa vor veni şi rezultatele.

- Te aştepţi să fii titular avînd în vedere că eşti singurul fundaş stînga de meserie din lot?
- Teoretic sînt singurul fundaş stînga, dar acolo mai pot juca şi alţii. Depinde doar de mine dacă voi fi titular, de cum mă voi pregăti şi de cum voi arăta la antrenamente şi în jocuri. Eu nu mă mulţumesc cu puţin. Şi ca jucător îmi place, cînd am ocazia, să urc în atac, să ajut echipa şi în ofensivă. Nu ezit niciodată.

- Crezi că transferul la Dinamo te va ajuta să revii în vederile selecţionerului?
- Doar eu mă pot ajuta. Dacă voi avea evoluţii bune, probabil că voi fi mai aproape şi de echipa naţională. E prea devreme să vorbim despre asta.


1 selecţie are Grecu în prima reprezentativă, în amicalul cu Turkmenistan, 4-0

400.000 de euro e cota actuală a lui Grecu, conform transfermarkt.de

7.000 de euro e salariul lunar al lui Grecu în Ştefan cel Mare

2 meciuri a jucat Grecu în sezonul precedent pentru Petrolul, el fiind multă vreme accidentat

"Îmi pare puţin rău că nu am semnat mai devreme cu Dinamo şi că nu am prins derby-ul cu Steaua. Sper să am ocazia să prind şi eu o asemenea confruntare"
Constantin Grecu, fundaş Dinamo


Superstiţia lui 8
Grecu şi-a ales şi numărul pe care îl va avea pe tricou la Dinamo. Fundaşul stînga de 25 de ani va evolua cu 88 pe spate, acest număr avînd o semnificaţie aparte pentru fotbalist. "Sper să-mi poarte noroc acest număr pentru că reprezintă, într-un fel, anul în care m-am născut: 1988. În plus, m-am născut pe 8 iunie!", a explicat Costi pentru site-ul clubului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.