Sporturi   •   Atletism   •   CAMPIONATELE MONDIALE

La pămînt » Comportări sub aşteptări ale atletelor române la Campionatele Mondiale

Mirela Lavric a căzut la pămînt după cursa de ieri din serii la 800 metri // Foto: Cristi Preda (Moscova)

Articol de Mirela Neag   —  vineri, 16 august 2013

Mirela Lavric a ratat prezenţa în semifinalele probei de 800 metri după ce în cursa din serii a suferit o contractură musculară puternică.

Joi, 15 august, ziua a 6-a a Campionatelor Mondiale de la Moscova, două reprezentante ale României. Prima care a luat startul a fost Mirela Lavric, în seriile probei de 800 metri.

A venit în Rusia cu încrederea oferită de două performanţe deosebite realizate cu doar o lună în urmă: titlul de campioană europeană la tineret şi locul doi la etapa de Diamond League, de la Londra.

Concurînd în seria a 4-a, Lavric, creditată anul acesta cu un rezultat de 1:59,79, a terminat pe locul 8, ultimul, cu un neverosimil timp de 2:10,37, cu care a fost a 31-a din cele 32 de sportive înscrise.


După finiş, românca s-a prăbuşit la pămînt, ţinîndu-se cu mîinile de spate. Prezentă în apropierea liniei de sosire, antrenoarea,Viorica Pintilie, bănuieşte că sportiva sa a suferit o contractură la muşchii spatelui.

A urmat evoluţia Andreei Ogrăzeanu, la 200 m, care a fost departe, cu aproape o secundă, de cel mai bun rezultat al ei din acest sezon (22,91 secunde). A realizat al 36-lea timp al seriilor (23,83) din 48 de sprintere aliniate la start. Şi Lavric, şi Ogrăzeanu au ratat la distanţă mare prezenţa mai departe în întrecerile mondiale.

Trei zile, 4 speranţe

La Moscova au mai rămas 3 zile de concurs şi 4 întreceri în care România mai poate spera la ceva: finala de la ciocan, cu Bianca Perie, calificările de la triplusalt, cu Marian Oprea, ştafeta feminină de 4x400 m şi cursa masculină de maraton, cu Marius Ionescu, care anul trecut a realizat cea mai bună performanţă (locul 26) a atletismului românesc la JO de la Londra.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.