UPDATE 12:13 Unul dintre avocaţii finanţatorului Stelei, Florin Şurghe, a explicat că a fost angajat de Becali în 13 august şi nu a avut timp să studieze dosarul, astfel că a cerut o amînare, pentru a putea pregăti apărarea.
Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea de amînare formulată în acest context de apărare, stabilind judecarea cauzei la 3 septembrie, anunţă Mediafax.
UPDATE 11:36 Procesul a fost amînat pentru data de 3 sepembrie.
UPDATE 11:34 Curtea de Apel Bucureşti a decis să amîne decizia în cazul recursurilor faţă de contopirea pedepselor lui Gigi Becali!
***
Curtea de Apel Bucureşti va judeca azi recursurile faţă de hotărîrea Tribunalului Capitalei în cazul contopirii pedepselor lui Gigi Becali, prin care acestuia i-a fost aplicat un spor de şase luni, finanţatorul Stelei avînd astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.
Tribunalul Bucureşti a decis în 27 iunie, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice patronului Stelei un spor de şase luni de închisoare.
Decizia a fost atacată cu recurs atît de Gigi Becali, cît şi de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional.
{{text}}