Atletism

S-a oprit timpul! » Bolt a cîştigat titlul mondial şi la 200 m, fără să coboare sub pragul de 19,19 secunde

+2 Foto
După ce s-a impus la 100 m, Usain Bolt a cucerit aurul şi la 200 m, fiind al 7-lea titlu mondial din carieră

Articol de Mirela Neag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În ultimii 45 de ani, recordul mondial la 200 m masculin a fost îmbunătăţit de doar 6 ori, cu mai puţin de o secundă în total.

Finala masculină de 200 m de la Campionatele Mondiale s-a alergat repede, dar nu chiar nu atît de repede. A fost cîştigată fără probleme de cel mai rapid om de pe planetă, Usain Bolt, care a realizat un timp de 19,66 secunde.

Jamaicanul a avut un start bun, dar spre finiş a încetinit vizibil. Poate pentru că a ştiut că nu poate să îmbunătăţească recordul mondial, de 19,19 secunde, pe care-l deţine din 2009. A fost urmat de compatriotul Warren Weir (19,79) şi de americanul Curtis Mitchell (20,04).

Matematic, Bolt a alergat la Moscova cam la fel ca în urmă cu 17 ani. Tot în 19,66 secunde a fost cronometrat şi Michael Johnson în 1996, cînd a doborît recordul mondial înregistrat de italianul Pietro Mennea, care a rezistat timp de alţi 17 ani (1979).

Practic, din 1968, anul în care s-a introdus cronometrajul electronic în probele de sprint, şi pînă în prezent, timpul în care se aleargă pe distanţa de 200 m nu a fost micşorat cu nici măcar o secundă. De la 19,83, înregistrat de americanul Tommie Smith, la 19,19, al lui Bolt. După 45 de ani se aleargă mai repede cu doar 64 de sutimi de secundă!

În aceeaşi perioadă de timp, recordul mondial în proba de 100 metri a fost îmbunătăţit cu 37 de sutimi de secunde, de la 9,95, timp realizat de americanul Jim Hines, la 9,58, deţinut de Usain Bolt.

Evoluţia recordului mondial la 200 m
19,83 Tommie Smith (SUA) - Mexico City 16.10.1968
19,72 Pietro Mennea (Ita) - Mexico City 12 .09.1979
19,66 Michael Johnson (SUA) - Atlanta 23.06.1996
19,32 Michael Johnson (SUA) - Atlanta 01.07.1996
19,30 Usain Bolt (Jam) - Beijing 10.07.2008
19,19 Usain Bolt (Jam) - Berlin 20.07.2009

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.