Uriaşul de 2,01 m a provocat copiii de origine ucraineană din toată lumea să recite capodopere scrise de poetul naţional Şevcenko: micuţii autohtoni l-au impresionat cel mai mult.
Contestatarii îl acuză de lipsa spectaculozităţii. "Omoară meciurile, boxul nu va mai fi la fel pînă nu se retrage!". Imaginea clasică a eroului negativ din filme, luptătorul sovietic învins la ultimul nivel, e înteţită şi de unele escapade din viaţa de politician.
În subsidiar, uriaşul Vitali Kliciko are o slăbiciune. Copiii. Prin fundaţia deţinută împreună cu fratele Vladimir, pugilistul a organizat un concurs destinat micuţilor de origine ucraineană din toată lumea. Printre care şi 8 din România, cu vîrste cuprinse între 3 şi 6 ani!
Autograf de gală
Mai exact, în anul în care se împlinesc 200 de ani de la naşterea poetului naţional al Ucrainei, Taras Şevcenko, Vitali s-a gîndit la un concurs inedit între micuţi ucraineni din toată lumea. I-a provocat să recite poezii din volumul de căpătîi al poetului, "Kobzar".
Copiii de pînă la 7 ani, din 22 de ţări, s-au filmat şi au format o compilaţie savuroasă. Iar "Pumnul de fier" a fost impresionat de copiii din Valea Vişeului, un sat de pe graniţa României cu Ucraina! "Ne-a plăcut modul în care micuţii, deşi unii au doar 3 ani, recită în limba ucraineană" au fost cuvintele de laudă ale soţiei sale, Natalia. Care i-a răsplătit pe puşti cu diplome avînd semnătura boxerului!
"Proiectul, denumit «Darul meu pentru Taras Şevcenko», s-a întors către micuţii noştri. Cadoul primit de la Vitali Kliciko va rămîne un trofeu pentru copii" (Narcisa Greceniuc, educatoare grădiniţa Valea Vişeului)
3 copii are Vitali Kliciko: Egor-Daniel, Elizabeth-Victoria şi Max
61.098 de ucraineni trăiesc în România, majoritatea în judeţul Maramureş, comunităţi însemnate fiind şi în Suceava şi Timiş
{{text}}