Cu un "11" alcătuit exclusiv din străini şi cu avantaj pe tabelă din minutul 6, graţie golului marcat în stil de mare atacant de Hamza, ploieştenii s-au jucat cu ocaziile şi s-au văzut egalaţi spre final.
La începutul săptămînii, Hamza se plîngea că nu vede cu ochiul drept, după altercaţia pe care avut-o pe mare şi pe uscat cu gărzile de corp ale primarului Mazăre, dar ieri a apărut fără nici o vînătaie, însă în mare dispoziţie de joc.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
La chiar prima fază de poartă, s-a comportat precum o făcea Van Basten în urmă cu 25 de ani, a atacat la prima bară centrarea bună a lui Boudjemaa şi a marcat cu capul, inclusiv cu partea afectată pe plaja din Mamaia.
1-0 şi Ceahlăul a îngenuncheat, dar Priso, şut alături din poziţie bună (12), şi mai ales Camara, blocat perfect de Jovici (19), n-au majorat scorul. S-a jucat fotbal bun şi în continuare, cu multe ocazii de poartă pînă la pauză. Geraldo a salvat din faţa porţii (33), Cînu a ratat incredibil din numai 3 metri (35), după care plonjonul la sacrificiu al lui Marc a evitat să se facă 2-0 (37).
După pauză, tot Petrolul a fost mai bună, mai proaspătă şi mai periculoasă. Camara a lovit bara cu un şut de la marginea careului (50), apoi meciul s-a domolit. Şi cum pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti, Ceahlăul a dat lovitura prin Golubovici şi n-a lăsat-o pe Petrolul să trăiască frumos pînă la turul cu Swansea, de joi seară.
4 egaluri din 5 meciuri a bifat Petrolul pe teren propriu în acest sezon, singura victorie fiind cu Vikingur (Insulele Feroe), 3-0, în turul 2 preliminar din Europa League. În rest 1-1 cu Pandurii, 1-1 cu Vitesse, 0-0 cu FC Braşov şi 1-1 aseară
9 luni au trecut de la ultima înfrîngere suferită de Petrolul în Liga 1, 0-2 la Mediaş, meci disputat pe 23 noiembrie 2012
"E bine că nu ni se acordă prea mare importanţă. Sîntem o echipă modestă, în creştere, cu jucători buni care şi-au dat seama că putem face lucruri bune la Piatra-Neamţ" (Younes Hamza, atacant Petrolul)
"Sînt bucuros că am marcat, păcat că n-am şi cîştigat. Sper să ne întoarcem cu un rezultat bun de la Swansea" (Younes Hamza, atacant Petrolul)
Ce a spus Contra după meci:
- "Sînt foarte supărat. Avem dinamică de joc, atacăm nonstop, dar nu marcăm şi tot vin echipe aici, la Ploieşti, au jumătate de ocazie şi pleacă, fiecare, cu cîte un punct"
- "Parcă jucăm mai bine cînd sîntem conduşi. De fiecare dată cînd conducem, nu ştim să gestionăm avantajul. Luăm aproape meci de meci gol din fază fixă, ceea ce chiar e îngrijorător"
- "Manasse are întorsă de genunchi, iar Priso are entorsă la gleznă şi nu-i vom putea folosi cu Swansea. Urmează un meci istoric pentru Petrolul şi vreau să ne întoarcem de acolo cu un rezultat care să ne menţină în joc privind calificarea"
Ce a spus Miriuţă după joc:
- "Petrolul, Steaua şi Astra sînt cele mai bune din Liga 1. Ne-au dat gol repede, am suferit, dar am marcat un gol frumos şi am luat un punct mare. Sînt mulţumit"
- "Atacanţii Ceahlăului, Jula şi Golubovici, sînt cei mai buni din Liga 1. Azi n-a marcat Jula, a înscris Golubovici"
- "Petrolul mi-a plăcut mult, joacă fotbal, îşi creează ocazii, pune presiune pe adversar, o să-i ţin pumnii cu Swansea în Europa League"
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Mesaj pentru Mazăre
Suporterii Petrolului au scris un banner cu trimitere la conflictul dintre Radu Mazăre, bodyguarzii săi şi atacantul Younes Hamza: "Orice sacrificiu merită pentru dreptate, dar marii păpuşari cînd plătesc pentru fapte?!". Stewarzii au încercat să împiedice afişarea altor bannere, ultraşii au reacţionat violent, s-a creat o bătaie în tribună, iar o parte a fanilor au fost evacuaţi din arenă.
Swansea - Petrolul, pe ProTV
Partida tur pe care formaţia lui Cosmin Contra o va disputa în play-off-ul din Europa League, în deplasare cu Swansea, va fi transmisă în direct de ProTV. Întîlnirea e programată să aibă loc joi seară, de la ora 21:00, pe stadionul Liberty din Ţara Galilor.
{{text}}