Liga Campionilor

Două zile de foc în Europa » Program şi televizări pentru Steaua, Pandurii, Petrolul şi Astra. Ce pronostic dai?

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 19 August 2013

Cele patru reprezentante ale României în cupele europene s-au calificat braţ la braţ în play-off, ultimul tur înainte de startul fazei grupelor.


Steaua, Pandurii, Petrolul şi Astra au propulsat Liga 1 pe primul loc în clasamentul coeficienţilor din acest sezon, iar România ar putea avea din nou două echipe în Liga Campionilor, începînd cu sezonul 2015/2016. Echipele româneşti nu au cunoscut încă înfrîngerea, adunînd pînă în momentul de faţă 12 victorii şi 6 egaluri.

MIERCURI
Steaua - Legia Varşovia (ora 21:45, DigiSport 1, DolceSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO)

Vardar Skopje şi Dinamo Tbilisi nu i-au pus mari probleme Stelei, care mai trebuie să treacă doar de Legia Varşovia pentru a-i oferi României al optulea an consecutiv cu o echipă calificată în grupele Ligii Campionilor. "Roş-albaştrii" sînt favoriţi, iar miercuri vor conta şi pe un stadion arhiplin, peste 30.000 de bilete fiind deja vîndute online.

JOI
Maccabi Haifa - Astra Giurgiu (ora 19:30, liveTEXT pe GSP.RO)

Emoţiile de joi vor începe cu Astra, care are cele mai mari şanse de a ajunge în grupe dintre cele trei reprezentante ale României în play-off-ul Europa League. Giurgiuvenii vor trebui să treacă de Maccabi Haifa, echipa care în urmă cu două sezoane zdrobea Steaua cu 5-0 în Israel!

Pandurii - Sporting Braga (ora 21:00, liveTEXT pe GSP.RO)

Gorjenii îi întîlnesc pe portughezii de la Braga, învinşi în sezonul trecut de CFR Cluj în ambele partide disputate în grupele Ligii Campionilor, 2-0 şi 3-1. Lusitanii au început abia la sfîrşitul săptămînii trecute campionatul, lucru care s-ar putea să fie un avantaj pentru echipa lui Pustai.

Swansea - Petrolul (ora 21:05, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO)

"Lupii galbeni" au de înfruntat revelaţia sezonului trecut de Premier League, Swansea. Galezii au încheiat campionatul pe locul 9, cîştigînd şi Cupa Ligii. Ca şi în cazul celor de la Braga, Swansea a bifat primul meci oficial la sfîrşitul săptămînii. Un alt avantaj ar putea fi că Michael Laudrup l-a antrenat pe Cosmin Contra la Getafe, iar antrenorul Petrolului e deja familiarizat cu metodele de pregătire a meciurilor ale danezului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.