Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) a respins din nou apelul clubului ucrainean Metalist Harkov, care a primit o sancţiune de excludere din ediţia 2013-2014 a Ligii Campionilor, după ce luase aceeaşi măsură şi săptămîna trecută.
TAS confirmase, vineri, sancţiunea impusă de forul european grupării din Ucraina.
Argumentînd că deţine noi elemente, clubul ucrainean a încercat să obţină suspendarea sancţiunii pronunţate săptămîna trecută de UEFA.
O comisie a TAS a stabilit, la 2 august, că oficiali ai clubului sînt vinovaţi de trucarea meciului Karpatîi Lvov - Metalist Harkov, din data de 19 aprilie 2008. Comisia de Apel a UEFA a decis, la 14 august, ca echipa Metalist Harkov să fie exclusă din cupele europene pentru un sezon (2013/2014) pentru implicarea în scandalul meciului trucat.
Formaţia ucraineană a fost înlocuită cu PAOK Salonic în play-off-ul Ligii Campionilor, fază în care va întîlni în dublă manşă pe Schalke 04.
{{text}}