Cunoscuţi drept unii dintre cei mai fanatici fani din Europa, ultraşii din galeria Legiei au pus pe jar Jandarmeria Română, care s-a mobilizat excelent pentru a evita incidentele.
După ce i-au controlat la intrarea în Capitală, cînd au şi reţinut un grup de 13 suporteri asupra cărora au găsit materiale pirotehnice şi droguri, jandarmii i-au supravegheat pe polonezi toată ziua, în Centrul Vechi.
Totuşi, leşii n-au creat probleme, nu s-au bătut şi nici nu au exagerat cu băutura. În plus, din centrul Bucureştiului şi pînă la stadion, călătorind cu metroul, aceştia au fost foarte cuminţi, ascultînd sfaturile jandarmilor: n-au sărit în metrou, n-au aprins torţe, n-au dat cu petarde, doar s-au rezumat să cînte.
Incidente n-au apărut nici la stadion, unde au intrat în linişte. S-au descătuşat în tribună, cîntînd pe toată durata partidei, reuşind uneori chiar să se facă auziţi, deşi au fost doar 800, în loc de 2.000 aşa cum era aşteptat.
Pe finalul partidei, polonezii au afişat şi un banner de susţinere pentru patronul Stelei: "Gigi Becali, fii tare!". Înainte, steliştii le arătaseră că sînt alături de ei, după ce UEFA a decis să închidă o peluză la partidele Legiei de pe teren propriu: "Deschideţi porţile ultraşilor!".
Crainicul i-a derutat
Unicul moment în care suporterii polonezi au părut lipsiţi de fair-play a fost în momentul în care s-a ţinut momentul de reculegere în memoria lui Costică Ştefănescu. Atunci, crainicul stadionul a anunţat momentul, însă într-un moment nepotrivit, cînd arbitrul nu ajunsese la centrul terenului.
Întreg stadionul s-a ridicat în picioare şi timp de aproximativ 30 de secunde s-a făcut linişte. Între timp, "centralul" Rizzoli a ajuns lîngă jucători şi a fluierat startul momentului de reculegere.
Pentru cei din tribune a părut însă că momentul a luat sfîrşit şi au început să aplaude, iar polonezii să strige "Legia, Legia!". Galeria stelistă a huiduit scandarea leşilor, deşi arbitrul şi jucătorii încă erau strînşi în jurul cercului de la mijlocul terenului.
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Returul va fi şi pe TVR
Dacă partida de miercuri seară, de pe Arena Naţională, a fost transmisă în direct doar de DigiSport şi Dolce Sport, returul de săptămîna viitoare va fi difuzat de 3 posturi din România. În afară de cele două, şi TVR 1 va transmite în direct partida Legia - Steaua, care va fi marţi seară, pe 27 august, cu începere de la ora 21:45.
Gardoş: "Nu s-a simţit lipsa lui Chiricheş" :)
Stoperul Stelei a vorbit la final la zona mixtă, iar la un moment dat a fost întrebat: "Ce zici, s-a simţit lipsa lui Chiricheş?". Gardoş a zîmbit şi a replicat: "Chiar pe mine mă întrebi asta? Nu, eu cred că nu s-a simţit lipsa lui Chiricheş". Gardoş a fost titularizat în ultimul moment, după ce Chiricheş a declarat forfait din cauza durerilor la spate şi la şold.
Dialog Bourceanu - MM
Înainte de meci, căpitanul Stelei a inspectat gazonul şi, după ce s-a plimbat preţ de cîteva minute, i-a strigat lui Mihai Stoica: "Ar mai trebui udat un pic. Să mai fie udat, OK?". Managerul i-a explicat însă că nu se poate: "UEFA zice că e OK aşa, nu mai poate fi udat".
"Va fi nebunie la retur"
Jucătorii Legiei au spus după meciul de miercuri că vor avea un mare avantaj la retur, datorită publicului. "O să fie cea mai mare nebunie la noi acasă. Suporterii vor crea o atmosferă incredibilă, vom juca practic în 12 jucători", a spus la finalul meciului tur Zyro, jucător de bandă care se află inclusiv în atenţia lui Schalke 04.
{{text}}