Liga 1

Vîrful care a dat gol Stelei în meciul cu Vardar semnează cu Dinamo: ”E doar începutul, prin asta vreau să arăt că pot fi ”cîine roşu”!”

Kostovski a fost selecționat și în prima reprezentativă a Macedoniei, pentru care a bifat două meciuri, fără să înscrie

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo semnează în week-end cu golgeterul Macedoniei, Jovan Kostovski, care a punctat deja la Vardar, în ultima lună, de 6 ori.

În sfîrşit, Dinamo şi-a achiziţionat un atacant ca lumea! Esenţial: care marchează goluri! Jovan Kostovski, golgeterul ultimei ediţii a campionatului macedonean, e aşteptat în acest week-end la Bucureşti pentru a semna pe 3 ani cu roş-albii.

Părţile au ajuns la un acord, "cîinii" urmînd să plătească 50.000 de euro celor de la Vardar Skopje. Iar vîrful de 26 de ani va avea unul dintre cele mai mari salarii din "haită", 10.000 de euro pe lună! Fotbalistul urmează să plece săptămîna viitoare cu echipa la Poiana Braşov.

"Pregătirea fizică o are la zi, aşa că nu va fi greu să se adapteze, mai ales că a jucat permanent pentru Vardar şi-n acest start de sezon", au spus dinamoviştii.

22 de goluri în 30 de meciuri
Macedoneanul, pentru care s-a renunţat la repatrierea lui Ţucudean, e un atacant care dă goluri, spre deosebire de cei din Ştefan cel Mare, care, în primele 5 runde ale campionatului, n-au punctat deloc.

În actuala ediţie, Kostovski a marcat de 4 ori în două etape în care a fost integralist, plus o dată în Cupa Macedoniei şi o dată în poarta Stelei, în preliminariile Champions League. Asta după ce anul trecut a fost golgeterul Macedoniei, cu 22 de reuşite.

"Cred că voi reuşi şi în România, am dorinţă foarte mare să arăt că nu degeaba am fost golgeter în ţara mea. Şi vreau să bat Steaua, am înţeles cît de importantă ar fi pentru Dinamo o victorie împotriva acestei echipe", a declarat Jovan.

Aproape un an a stat pe tuşă
Atacantul de 26 de ani a mai jucat, în afara lui Vardar, la OFI Creta, la Metalurg Skopje şi la Orduspor. După ce-a contribuit la promovarea turcilor în prima ligă, înscriind de 5 ori în 28 de meciuri, s-a despărţit de aceştia şi n-a mai evoluat nicăieri în perioada mai 2011 - martie 2012, deşi a revenit la Vardar. Sezonul trecut, a fost golgeterul Macedoniei.

Top 5 salarii lunare la Dinamo
1. Luchin 12.000 euro
2. Kostovski 10.000 euro
3. Curtean 9.000 euro
4-5. Thicot, Elton 8.000 euro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.