Liga Campionilor

FOTO & VIDEO Steaua poate avea un mare avantaj diseară » Refuză ultraşii Legiei să intre pe stadion?

+6 Foto
Peluza la care stă galeria Legiei a fost închisă de UEFA

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Peluza unde stă de regulă "Zyleta", galeria campioanei Poloniei, a fost închisă de UEFA pentru acest meci, iar fanii intenţionează să se adune în spatele stadionului şi să cînte acolo 90 de minute.

Atmosfera de pe stadionul Legiei e un adversar mai redutabil pentru Steaua decît echipa lui Jan Urban. Totuşi, situaţia se poate schimba radical după ce UEFA a respins apelul clubului din Varşovia şi a menţinut sancţiunea dictată pentru nişte bannere rasiste: meciul cu Steaua se joacă cu Peluza Nord, cea în care stă "Zyleta", galeria echipei, închisă.

Marea surpriză ar putea veni chiar din partea ultraşilor Legiei, care şi la precedentul meci de pe teren propriu, sîmbătă seara cu Lechia Gdansk, au crea o atmosferă fabuloasă. Din informaţiile ziariştilor polonezi, mare parte din cei 7.500 de fani care umplu meci de meci peluza nu vor să intre pe stadion diseară, chiar dacă din partea clubului ar fi existat disponibilitate să stea în mod grupat fie la cealaltă peluză, fie în una dintre cele două tribune.

"Nu se lasă umiliţi de UEFA"
"Ultraşii nu acceptă să fie umiliţi de UEFA şi, pentru a le demonstra celor de la Nyon că nu-i pot îndepărta de peluza lor chiar şi printr-o astfel de suspendare, s-au gîndit că o variantă e să nu stea în stadion în altă parte, ci să vină totuşi la arenă marţi seară, dar să stea grupaţi în spatele peluzei şi să cînte de acolo tot meciul", susţine un jurnalist de la cotidianul Fakt, care apare în capitala Poloniei.

Ceea ce se află în spatele Peluzei Nord a arenei Pepsi Arena îi ajută pe suporteri să-şi ducă pînă la capăt planul. Există acolo o alee, care probabil va fi închisă circulaţiei diseară, apoi trotuarul care dă în barul suporterilor, aflat chiar sub peluză, iar 10-15 metri mai încolo, un teren liber, lăsat parcă special pentru astfel de situaţii.

"Toate echipele care vin pe stadionul nostru, dar şi alţi oaspeţi, pleacă avînd o frustrare că nu au şi ei astfel de suporteri ca ai Legiei" (Jan Urban, antrenor Legia Varşovia)

24.000 de spectatori sînt anunţaţi diseară pe Pepsi Arena, capacitatea peluzei pe care UEFA a închis-o fiind de 7.500 de locuri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.