Stoperul de 25 de ani spune că s-a descurcat mereu bine cînd s-a contat pe el, anunţă că Champions League e visul oricărui copil care se apucă de fotbal, dar recunoaşte că "şi prima pe care o vom primi e importantă".
Unul dintre cei mai fericiţi stelişti după terminarea meciului de la Varşovia a fost Florin Gardoş. A jucat sub o presiune imensă. Cu o seară înainte fusese anunţat de Reghecampf că va trebui să-l înlocuiască pe Vlad Chiricheş, jucător în schimbul căruia Steaua va încasa 9,5 milioane de euro.
A făcut-o aproape perfect, iar la final şi-a dat frîu liber bucuriei, după care a acordat, pentru presa scrisă, în zona mixtă a stadionului Pepsi Arena, un interviu.
- Florine, felicitări în primul rînd!
- Mulţumesc, e o realizare pe care o aşteptam şi la care m-am gîndit încă de cînd am semnat cu Steaua. Iată că a venit.
- Cum a fost meciul?
- N-a fost uşor, deşi nu ne-am fi aşteptat să marcăm atît de repede şi să avem 2-0 încă din minutul 9. Dar aţi văzut că ei au revenit, au reintrat în meci şi a trebuit să rămînem concentraţi pînă la final.
"Sînt de bază atunci cînd se contează pe mine!"
- Cînd ai aflat că vei fi titular?
- Cu o seară înainte de meci. Ştiam că Vlad Chiricheş nu va putea juca deoarece n-a putut să termine antrenamentul oficial, a acuzat din nou dureri, a fost nevoit să iasă din şedinţa de pregătire şi era clar că nu va juca.
- A fost dificil de evoluat într-o asemenea atmosferă?
- Chiar frumoasă atmosfera de aici. Acele torţe, cîntecele lor, rar vezi aşa ceva. Au fost cred vreo 25.000 de oameni, a fost presiune, numai că Steaua a mai jucat pe stadioane mari, cu public numeros, şi la acest nivel nu se mai pune problema să te copleşească tribunele.
- Şi cum crezi că...
- Vreau să spun ceva, de fapt, e un mesaj al meu.
- Pentru cine?
- Pentru toţi. Ar trebui să primesc mai multă încredere, din partea tuturor, aici incluzînd şi presa, şi comentatorii de specialitate. Eu cred că atunci cînd am intrat şi am îmbrăcat tricoul Stelei am avut evoluţii bune. Am fost pe teren la dubla cu Ajax, am jucat la Copenhaga, dar şi în aceste meciuri cu Legia. Deci s-a văzut că sînt de bază atunci cînd se contează pe mine pentru că au fost meciuri pe care Steaua le-a trecut cu bine.
"Mi-aş dori să picăm cu Real Madrid"
- Acum, după plecarea lui Chiricheş, o să tot primeşti şanse.
- Eu tot timpul mi-am dorit să joc, asta îşi doreşte orice fotbalist. Repet, vreau ca lumea să aibă mai multă încredere în mine şi o să vedeţi că nu o să dezamăgesc pe nimeni!
- Cum a fost atmosfera în vestiar imediat după meci?
- Fantastică. Am cîntat, ne-am felicitat, e ceva deosebit să ştii că vei juca într-o astfel de competiţie. E practic visul oricărui copil care se apucă de fotbal să ajungă să evolueze în Champions League.
- Vrei o anumită echipă cu care să jucaţi în grupă?
- Da, mi-aş dori să picăm cu Real Madrid, ar fi incredibil să evoluez împotriva acestui grandios club pe Santiago Bernabeu.
- Ce e mai important pentru tine, faptul că o să joci la acest nivel, împotriva unor jucători fabuloşi, sau prima de 100.000 de euro pe care v-a promis-o conducerea dacă ajungeţi în grupe?
- (Rîde)... Aş fi un ipocrit să spun că doar faptul că vom juca meciuri cu adversari de 5 stele. Nu, normal că şi banii sînt importanţi. E o sumă frumoasă şi aşteptăm să o primim, probabil mai spre toamnă sau în decembrie, atunci cînd clubul va încasa bonusul de la UEFA.
"Gardoş e prima variantă a noastră după plecarea lui Chiricheş, indiferent pe cine vom aduce. E pregătit, cunoaşte mentalitatea Stelei, e gata să fie titular" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)
5 din cele 6 meciuri ale Stelei din preliminariile şi play-off-ul actualei ediţii a Champions League au fost bifate de Gardoş, singura dată cînd a absentat fiind turul cu Vardar, scor 3-0
3 ani şi două luni au trecut de cînd Gardoş a fost adus la Steaua, Piţurcă transferîndu-l de la Concordia Chiajna, în vara lui 2010, pentru 150.000 de euro
24 de meciuri în cupele europe a jucat Gardoş în tricoul Stelei, primul fiind cel cu Napoli, din Ghencea, scor 3-3, disputat în septembrie 2010, în grupele Europa League
8 selecţii are Gardoş în echipamentul naţionalei, în care a debutat în februarie 2011, în amicalul România - Ucraina 2-2
{{text}}