Maratonista lotului naţional, care a fugit din cantonamentul de la Snagov înainte de a fi testată doping, nu a dorit să divulge comisiei COSR numele persoanei care i-a administrat substanţa.
Maratonista Simona Maxim a primit o suspendare de 4 ani din viaţa competiţională. Decizia a fost luată ieri de Comisia Antidoping a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român în urma analizelor primite de la două laboratoare. Cel de la Bucureşti şi cel de la Lausanne.
"Analizele au evidenţiat existenţa eritropoietinei în corpul sportivei", a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al forului olimpic român. ”Regulamentul internaţional prevede ca în cazul depistării pozitive la EPO, rezultatul să fie confirmat de două laboratoare", a explicat oficialul.
Circumstanţe agravante
În mod normal, la prima abatere în cazul folosirii substanţelor interzise, sportivul primeşte o suspendare de doi ani, recidiva fiind sancţionată cu suspendare pe viaţă.
Simona Maxim se află în prima situaţie. "Pedeapsa a fost dublată pentru că în cazul atletei există circumstanţe agravante. Cînd a aflat de control, s-a sustras", a precizat Dobrescu.
În iulie, în timp ce se afla în cantonament la Snagov împreună cu restul colegilor din lotul României pentru Campionatele Mondiale de la Moscova, Simona Maxim a fugit în momentul în care a aflat că toţi vor fi testaţi doping.
Ea a explicat ulterior că a trebuit să plece de urgenţă acasă, la Zalău, pentru a avea grijă de tatăl său, bolnav. S-a întors în cantonament după cîteva zile şi a fost testată ulterior doping. "Povestea nu a stat în picioare", a spus angajatul COSR.
Un antrenor, două sportive dopate
Ieri, la şedinţa Comisiei Antidoping, au fost prezenţi Simona Maxim, antrenorul acesteia, Augustin Barbu, şi medicul, care au fost audiaţi.
"Ştim că atleta nu a putut lucra de una singură. Eritropoietina se injectează intravenos şi e evident că nu putea să-şi facă singură injecţiile. Cînd am întrebat-o «Cine ţi-a făcut injecţiile?», răspunsul primit a fost «Nimeni!»", a povestit Ioan Dobrescu.
Comisia COSR a deschis un dosar pe numele antrenorului Barbu, cel care o pregăteşte şi pe Roxana Bîrcă, atleta care a fost depistată pozitiv la steroizi anabolizanţi după Jocurile Universitare Mondiale, competiţie la care românca a cucerit medalia de aur la 5.000 metri.
"Trebuie analizată situaţia antrenorului Augustin Barbu pentru că nu poate fi o simplă coincidenţă ca ambele eleve ale sale să se dopeze. Dacă se dovedeşte că are o legătură cu aceste situaţii, trebuie luate măsuri drastice. Maxim are 28 de ani, s-a pregătit ani de zile pentru maraton şi acum este terminată", a spus oficialul COSR.
{{text}}