Dinamoviştii au crezut că se distrează ieri la prînz la Vîlcea, dar Claudiu Niculescu şi ai lui le-au rezervat mari surprize, dîndu-le peste nas cu 3 goluri marcate în numai 5 minute.
"Cîinii" s-au văzut nevoiţi să plece cu coada între picioare, ieri, de la Rîmnicu Vîlcea, după ce-au condus cu 2-0 şi au pierdut un meci amical cu 3-2, încasînd 3 goluri în doar 5 minute!
Roş-albii au tratat cu superficialitate fazele de apărare din repriza secundă, n-au luat în serios anumite avertismente, inclusiv călcîiul a la Madjer al lui Codin, minutul 68, iar trei şuturi cadrate - pînă atunci oltenii nu găseau buturile adverse -, i-au înfrînt pe elevii lui Mulţescu.
Jucători care, unii, au preferat încercări de "floricele", nereuşite sau ineficiente, culminînd cu a-şi da cu stîngul în dreptul!
"Oboseală, nu delăsare"
Atacanţii, iar!, n-au dat gol. Închizătorii şi-au făcut treaba, Elton, şut de pe loc, şi Boubacar, "cap" după cornerul lui Curtean, au marcat, însă fotbaliştii din Ştefan cel Mare n-au mai avut respiraţie în ultima jumătate de oră.
"Antrenamentele solicitante de la munte şi pregătirea fizică intensă şi-au spus cuvîntul. Nu a fost delăsare, ci oboseală. Am încărcat mult la Braşov, hai să zicem că a fost oboseală. Atacul mă îngrijorează de două luni, nu de acum, dar mergem înainte!", a încercat să liniştească lucrurile tehnicianul roş-albilor, la final.
Deşi era vizibil că nu-i convine să ia trei goluri în 5 minute: Stoica (71), nemarcat, a înscris cu capul din careul mic, Lircă (74), reluare cu capul de la 14 metri, sub bară!, Lungu fiind ieşit, Deaconescu (76), şut în stînga portarului, dintre apărători debusolaţi.
Ratările din final ale lui Boubacar şi Rotariu, singuri cu portarul, n-au îndulcit cu prea mult amarul unui eşec, fie el şi într-un amical.
"Un simplu meci de pregătire, nu ne-a interesat rezultatul. Am venit de la munte, s-a resimţit oboseala. Important e să batem în partide oficiale" (Cristi Bălgrădean, portar Dinamo)
"Încercăm să construim un Dinamo mai puternic, probabil că vom mai face şi greşeli, important e să învăţăm din acest eşec, chiar dacă a fost amical" (Elton da Silva, mijlocaş Dinamo)
"Nu înţeleg de ce Mulţescu a anunţat că vor mai veni doi jucători. N-ar trebui să fie grija lui Mulţescu cine vine, cine pleacă, cine stă. În Vest, antrenorilor li se pune la dispoziţie un lot pe care să-l antreneze" (Constantin Anghelache, la Radio GSP)
CSM Rm. Vîlcea (II) - Dinamo 3-2 (0-2)
Au marcat: I. Stoica (71), Lircă (74), Deaconescu (76) / Elton (22), Boubacar (35)
CSM: Matache (A. Popescu, 82) - Samson (Lircă, 46), Tătaru (Pîrvulescu, 82), Deaconescu (O. Popescu, 85), Ed. Stoica - Cataramă (Popa, 46), I. Stoica, Bărbulescu (Neagu, 66), Briceag - Negruţ (Arnăutu, 46), Geantă (Codin, 46). Antrenor Claudiu Niculescu
Dinamo: Bălgrădean (C. Lungu, 46) - Luchin, Durimel (Asanovici, 46), Dr. Grigore, Grecu (D. Rotariu, 76) - Boubacar, Elton (L. Rus, 76) - C. Matei, Curtean (Dănciulescu, 66), V. Lazăr - Ţucudean (Maretici, 59). Antrenor Gigi Mulţescu
Spectatori: 4.000
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
"Maretici, degeaba"
Tot aşteptîndu-l pe ivorianul Zougoula,Mulţescu s-a trezit, vineri, pe cap cu un alt vîrf, croatul Juraj Maretici, 20 de ani, care a bifat ieri o jumătate de oră. Atacantul a încercat un dribling printre doi adversari, dar a fost luat tare de Deaconescu, a mai avut o deposedare şi atît. Verdictul lui Mulţescu: "A fost în probe, cum a venit, aşa pleacă! Am profitat de amical să-i dăm o şansă, n-a fructificat-o". Croatul a îmbrăcat tricoul lui Joel Thomas (foto), accidentat.
Luchin, pe dreapta pentru "tricolori"
Srgian Luchin a evoluat ieri fundaş dreapta, aşa cum este folosit la echipa naţională, şi nu stoper, aşa cum joacă la Dinamo. Apărătorul a evoluat pe primul post pentru a face o repetiţie în vederea pregătirii "dublei" pe care "tricolorii" o au zilele viitoare cu Ungaria şi cu Turcia.
Inbox
- Mulţescu mai vrea un fotbalist, în afara vîrfului pe care-l aşteaptă de două săptămîni: "Un mijlocaş central, altul, în afara lui Elton şi Boubacar".
- Fost portar la Steaua, dar şi la Sportul, şi la Astra, Cezar Lungu, 25 de ani, a semnat cu "cîinii", iar ieri a jucat pentru prima oară în tricoul "cîinilor", bifînd repriza secundă.
- Galeria gazdelor s-a pregătit special pentru meci, cu torţe şi un mic spectacol pirotehnic în debutul jocului. Oltenii chiar au încurajat-o pe Dinamo pînă la marcarea primului gol al gazdelor, fiind o premieră pentru "cîini" în această zonă a ţării.
- Costică Ştefănescu a fost apreciat şi la Rîmnicu Vîlcea, spectatorii dedicîndu-i un banner celui ce-a fost căpitanul Craiovei Maxima.
- Roş-albii vor mai avea un amical sîmbăta viitoare, în Ştefan cel Mare, contra lui Şahtior Doneţk, meciul cu echipa lui Mircea Lucescu fiind programat a începe la ora 19:00.
{{text}}