Altele

Logodite cu argintul » Echipajul de 8+1 a cucerit a doua medalie de argint pentru România la Mondialele de la Chungju

+2 Foto
Româncele s-au interpus în cursă între puterile nord-americane: SUA şi Canada.

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Barca de 8 plus 1 a României a cucerit ieri a doua medalie de argint la Mondialele de la Chungju (Coreea de Sud). Sîmbătă, barca de dublu rame terminase tot pe doi.

România s-a întors pe podium la Mondiale, în proba regină a canotajului, cea de 8 plus 1. După ce la ediţia trecută, la Bled (Slovenia), "tricolorele" nu au prins podiumul, ieri, la Chungju, în Coreea de Sud, româncele au revenit în prim-plan.

Cristina Ilie, Nicoleta Albu, Cristina Grigoraş, Ioana Crăciun, Camelia Lupaşcu, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia, plus cîrmăciţa Daniela Druncea au trecut linia de sosire pe poziţia a doua, fiind învinse doar de Statele Unite ale Americii.

Barca SUA a stabilit un record greu de egalat, cîştigînd pentru a şasea oară consecutiv titlul mondial în proba de 8 plus 1.

Cinci schimbări faţă de JO
Antrenorul României, Mircea Roman, a operat nu mai puţin de cinci schimbări faţă de componenţa bărcii care termina pe locul 4 la Jocurile Olimpice de la Londra. Şi-au păstrat locul doar Roxana Cogianu, Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu şi Cristina Grigoraş.

SUA a rămas cu doar două componente din echipa care cîştiga aurul pe canalul de la Eton Dorney, la Londra. În actuala componenţă însă, la Cupa Mondială de la Lausanne, cu o lună înainte de Mondiale, barca de 8 plus 1 americană a stabilit cel mai bun timp din istoria cursei!

România nu a avut emoţii la locul doi, terminînd cu două secunde în faţa Canadei, locul 3, şi cu patru şi jumătate în faţa britanicelor, locul 4.

Nu am mai luat aur de 10 ediţii la Mondiale
Specialiste în această probă la Jocurile Olimpice, în ultimul timp, cîştigînd trei titluri olimpice consecutive, în 1996, 2000 şi 2004, româncele nu au mai urcat pe prima treaptă a podiumului la Mondiale de 10 ediţii!

Ultimul titlu a venit în 1999, atunci cînd în barca României erau Geta Andrunache, Magdalena Dumitrache, Doina Ignat, Ioana Olteanu, Marioara Popescu, Doina Spircu, Viorica Susanu, Aurica Bărăscu şi cîrmăciţa Elena Georgescu. În tot acest timp, "tricolorele" au obţinut însă 6 medalii de argint şi una de bronz.

Clasament final Chungju
1. SUA 6:02,14
2. România 6:07,04
3. Canada 6:09,34
4. Marea Britanie 6:11,80
5. Australia 6:12,30
6. Olanda 6:18,60

8 medalii olimpice are România în palmares la Olimpiadă, în proba de 8 plus 1: trei de aur (1996, 2000, 2004), trei de argint (1984, 1988, 1992) şi una de bronz (2008)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.