Nationala

Luaţi exemplu de la ei! GSP.RO prezintă astăzi povestea calificării la Mondialul din 1970

Articol de Liviu Manolache  —  luni, 02 septembrie 2013

România va întîlni pe 6 septembrie Ungaria şi pe 10 Turcia, cele două meciuri avînd importanţă crucială în incercarea “tricolorilor” de a prinde după 16 ani un nou turneu final mondial.

GSP.RO vă prezintă poveştile ultimelor 4 calificări izbutite de Naţională la cea mai importantă competiţie inter-ţări de pe glob. Vor fi amintite partidele decisive şi eroii din teren.

Astăzi, drumul spre Mexico ’70
Învinşi fără drept de apel cu un an mai înainte pe "Estadio Nacional", "tricolorii" urmau a da iarăşi piept, în penultimul meci din grupă, cu Portugalia, nimeni alta decît formaţia ce-l avea în componenţă pe Eusebio, golgeterul mondialului din 1966, turneu final unde lusitanii s-au clasat pe treapta a treia.

După victoria cu 3-0 din 27 octombrie 1968, portughezii au mai izbutit doar un egal cu Grecia, astfel, partida de la Bucureşti devenise crucială pentru adversari. Între timp, România învinsese de două ori Elveţia şi remizase cu Grecia, cele 5 puncte acumulate poziţionîndu-i la ora meciului pe primul loc în grupă.

12 octombrie 1969: "Hai România! Mexico ' 70 te aşteaptă!"
Atunci a fost momentul cînd a intrat în scenă Dobrin..."Şi a venit minutul 30, minutul victoriei şi, foarte probabil al Mexicului: Dembrovschi interceptează mingea în propriul nostru teren şi după o cursă scurtă, îl deschide pe Lucescu. Acesta, fără să ezite, îl lansează pe Dumitrache în careul advers.Un dribling scurt, încă unul. Toţi aşteptam şutul, dar Dumitrache îl vede pe Dobrin pe un culoar mai bun şi îi lasă mingea. Şutul plasat şi puternic al excelentului jucător piteştean nu-i lasă lui Damas decît speranţa barei, dar aceasta, necruţătoare, îndrumă mingea în plasă, acolo unde a reuşit să o ajungă portarul portughez, 1-0 pentru România!" (Sportul).

"Prinţul din Trivale" marca după mai bine de doi ani în tricoul Naţionalei, ultima reuşită consemnîndu-se în mai 67, Elveţia-România 7-1. Au urmat momente fantastice oferite de Gicu Dobrin: a driblat, a făcut curse de peste 30 de metri în care şi-a pierdut pe drum adversarii şi l-a pus în mai multe rînduri în dificultate pe goalkeeper-ul oaspeţilor.

"Degajat ca într-o joacă. A fentat irezistibil, aducîndu-şi adversarii într-o stare de uluială. A pasat ireproşabil. Nimeni n-a reuşit să-l contracareze sau să-l umbrească." Autorul celui mai important gol de pînă atunci din preliminarii a fost "ales" eroul meciului.

...
Interviu cu Florea Dumitrache la finalul partidei (Călin Antonescu, Ovidiu Ioaniţoaia):

F.D.: "După ce i-am "întors" de două ori pe fundaşii portughezi, l-am văzut pe Dobrin pregătindu-se să tragă în mingea lucrată de mine... Mi-am spus că dacă ratează îl mănînc!
O.I: Şi ce-ai zis cînd ai văzut că a marcat?
F.D.: "Abia atunci mi-a venit... să-l mănînc de-a binelea!"

Victoria o distanţa pe România la 3 puncte în grupă faţă de Grecia şi Elveţia, în timp ce Portugalia pierduse orice şansă de calificare. În ultimul meci, "tricolorii" au scos un egal împotriva elenilor, astfel, după 32 de ani au reuşit o nouă calificare la mondiale.

Romania-Portugalia 1-0 (Nicolae Dobrin ’30)
România: Rică Răducanu - Lajos Sătmăreanu, Bujor Hălmăgeanu, Dan Coe, Augustin Deleanu, Cornel Dinu, Radu Nunweiller, Emerich Dembrovschi, Nicolae Dobrin, Florea Dumitrache, Mircea Lucescu (Cap) / Antrenor: Angelo Niculescu

Meciurile jucate de România în preliminariile CM 1970

Portugalia-România 3-0
România-Elveţia 2-0 (Dumitrache, Domide)
Grecia-România 2-2 (dublă Dumitrache)
Elveţia-România 0-1 (Bruno Michaud)
Romania-Portugalia 1-0 (N Dobrin)
Romania-Grecia 1-1 (Emerich Dembrovschi)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.