M-a surprins duminică Emil Grădinescu. M-a dezamăgit în acelaşi timp. Dar m-a şi amuzat puţin.
Voiam să-l văd pe Maxim la VfB – Hoffenheim şi, pentru că Eurosport e unica noastră variantă de Bundesliga, am ales autostrada E2 spre Germania.
Priveam meciul, ascultam comentariul, televizorul nu era pe mute, cînd l-am auzit pe mister Emil vorbind despre negocierile lui Torje, din această vară, cu Hamburg şi Schalke.
- "Nu cred în acest transfer", i-a spus el colegului Cristi Petre. Nu s-a oprit aici. Şi-a dus ideea pînă la capăt. Maliţios, parcă şi mîndru de observaţia lui.
- "Ziariştii au o normă de făcut şi, uneori, cînd sînt în criză de subiecte, mai găsesc astfel de transferuri. Apoi, ceilalţi comentează".
"Ziariştii"? Domnul Grădinescu, altfel o persoană admirabilă şi un comentator foarte bun (cel mai bun?), dar care îl mai confundă pe Maxim cu Leitner şi pe Leitner cu Werner (numai duminică)... şi care mai strigă Gooool pentru a reveni într-o secundă cu un zîmbet inocent "A fost ofsaid" (nu duminică:))... şi care mai greşeşte pronunţia numelor din cînd în cînd... şi care mai face (rarisim, e drept) greşeli elementare de FOTBAL, nu se simte ziarist.
El e comentator, o primadonă, nu un ziarist, un superspecialist, analist de clasă care nu fabrică ştiri, aşa cum sugerează. Primadona vede jocul în profunzime cu ochiul său fin, decriptează cifrul ascuns al acestui sport, descoperă strategii secrete şi ne oferă replici savante decupate din capodoperele lui William Faulkner. Dar foloseşte multe, foarte multe ştiri în comentariile lui, ştiri pe care a şi uitat unde le-a citit, auzit, aflat. Din ziare. De la ziarişti. Români sau din lumea largă.
{{text}}