Galatasaray a confirmat în urmă cu puţin timp faptul că a ajuns la un acord cu Fatih Terim privind prelungirea acordului pentru încă doi ani.
Tehnicianul de 60 de ani este la al treilea mandat pe banca "leilor", iar în ultimul sezon a cîştigat campionatul cu Cim Bom. "Împăratul" este cel mai titrat antrenor din istoria Galatei, mai ales că a adus trofeul Cupei UEFA în vitrina clubului, după finala cu Arsenal, în 2000.
Terim este, de asemenea, şi adversarului nostru în drumul spre barajul Mondialelor, fiind, încă, antrenorul interimar al "naţionalei" Turciei, după plecarea lui Abdullah Avci, luna trecută. Antrenorul va juca dublu rol, la Galata şi la prima reprezentativă, pînă în 2014, cînd va renunţa la ultimul serviciu.
{{text}}