România va întîlni pe 6 septembrie Ungaria şi pe 10 Turcia, cele două meciuri avînd importanţă crucială în incercarea “tricolorilor” de a prinde după 16 ani un nou turneu final mondial.
GSP.RO vă prezintă poveştile ultimelor 4 calificări izbutite de Naţională la cea mai importantă competiţie inter-ţări de pe glob. Vor fi amintite partidele decisive şi eroii din teren.
Mondialul american din 1994 a rămas pînă astăzi cel mai frumos turneu final oferit de Naţională. Cu toţii am învăţat atunci să ieşim pe străzi şi să ne bucurăm. O lume întreagă s-a minunat la golul magic reuşit de Hagi ori de victoria cu Argentina. Dar, pînă la nopţile albe, "tricolorii" au avut de trecut un hop foarte greu, meciul de la Cardiff din noiembrie 1993.
România a început preliminariile cu Cornel Dinu la timonă, acesta înlocuindu-l pe Mircea Rădulescu, cel care a fost considerat "responsabil" de ratarea calificării la CE 1992. După 7-0 cu Feroe a venit 5-1 cu Ţara Galilor în, probabil, cea mai frumoasă primă repriză din istoria fotbalului românesc! Au urmat două partide din care "tricolorii" au scos doar un punct: 0-1 în Belgia şi 1-1 cu Cehoslovacia acasă. Anul 1992 s-a încheiat cu un 4-1 în Larnaca, printre marcatori aflîndu-se şi un fost golgeter, Ovidiu Hanganu. 1993 a început pentru elevii lui "Mister" într-un turneu peste Ocean, acolo unde rezultatele nu au fost tocmai pe măsura aşteptărilor. Apoi, returul cu ciprioţii, meci în care Ilie Dumitrescu a întors rezultatul şi a adus victoria la limită, după care a venit deplasarea "catastrofală" de la Kosice, 2-5. Rezultatul i-a fost "fatal" lui Cornel Dinu, locul acestuia fiind luat de Anghel Iordănescu, cel care "crescuse" lîngă E Ienei şi care izbutise ca antrenor principal de club o finală şi o semifinală de CCE, plus 4 titluri de campion cu Steaua.
4-0 în Feroe, toate reuşitele Răducioiu şi 2-1 cu Belgia, marcatori acelaşi Răducioiu şi Ilie Dumitrescu, ne-au readus în cărţi pentru calificare.
Ţara Galilor-România, puntea peste Ocean!
Clasamentul înaintea meciurilor din 17 noiembrie, Belgia-Cehoslovacia, Ţara Galilor-România: 1.Belgia 14 puncte, 2.România 13 puncte, 3.Cehoslovacia 12 puncte, 4.Ţara Galilor - 12 puncte.
Florin Prunea la Radio GSP (2011): "Era un meci de totul sau nimic, un moment în care eram obligaţi să jucăm de la egal la egal cu toată lumea, nu ne era frică de absolu nimeni. Rămînem cu amintirile de atunci, ne aducem aminte cu plăcere de acele vremuri."
De la început s-a văzut că "maşina" de fotbal a României a venit croită să cîştige. Precizia paselor şi presiunea pusă de jucătorii nostri din compartimentul ofensiv au dus la multe greşeli în rîndul gazdelor.
Minutul 33 - Belodedici îl angajează pe Hagi la mijlocul terenului, acesta porneşte într-o acţiune personală spre poarta galezilor iar momentul cînd a ajuns la cca 25 de metri a trimis un trasor fără speranţă pentru golkeeperul gazdelor.
În minutul 63 al partidei de la Cardiff, la scorul de 1-1, gazdele au ratat un penalty, Bodin trimiţînd în bară transversală. Peste 20 de minute, Ilie Dumitrescu l-a găsit excelent pe Florin Răducioiu iar acesta l-a învins pe Neville Southall cu un şut printre picioare. După aproximativ 10 minute, elveţianul Kurt Röthlisberger a fluierat finalul, Ţara Galilor-România 1-2.
În celălalt meci, nici una dintre protagoniste nu a marcat, astfel, România a izbutit să prindă primul loc.
Clasament final: România 15 puncte (golaveraj 29-12), Belgia 15 puncte (golaveraj 16-5), Cehoslovacia 13 puncte (golaveraj 21-9).
A urmat o noapte "cu peripeţii" în aeroport, galezii răzbunîndu-se pe jucători şi staff-ul Naţionalei.
Corneliu Vadim Tudor pe 4 octombrie 2011 la GSPTV: "Am fost la Cardiff în 1993, cînd i-am batut pe galezi cu 2-1. Nenorociţii ne-au arestat că i-am bătut. Noi eram la tribuna 1 şi cineva de la tribuna a 2-a a murit împuşcat cu un trasor trimis din zona noastră. Bănuiesc că un galez l-a împuşcat, a tras la întîmplare peste teren. A fost făcută o anchetă rapidă după meci, iar Hagi, Popescu, Răducioiu, Ilie Dumitrescu erau toţi cu pancarte "Wanted", ca în filme. I-au ţinut 3-4 ore pe băieţi în aeroport. Era ora 3 dimineaţa şi am sunat la Ambasadă, le-am zis că dorm ca boii pe coadă şi ăştia au arestat naţionala României. S-a vorbit la Ministerul de Externe şi i-au eliberat pe băieţi".
17 noiembrie 1993, Cardiff, Ţara Galilor - România 1-2 (Dean Saunders / Gheorghe Hagi, Florin Răducioiu)
România: Prunea (Dinamo) - D. Petrescu (Genoa), Prodan (Steaua), Belodedici (Valencia), Selymeş (Cercle Brugge) / (74 D. Munteanu (Cercle Brugge)) - Sabău (Brescia), Lupescu (Bayer Leverkusen), Gh. Popescu (PSV), Hagi (Brescia) - I. Dumitrescu (Steaua) / (89 Mihali (Dinamo)), Răducioiu (AC Milan). Antrenor: Anghel Iordănescu
{{text}}