Dinamo s-a despărţit astăzi de Antonio Asanovici, 21 de ani, fundaşul croat fiind împrumutat pentru restul turului la Corona Braşov.
Chiar dacă a început ca titular în amicale, jucătorul din Split nu a reuşit să se impună, iar staff-ul tehnic a considerat că ar fi mai bine ca el să meargă să joace la formaţia nou promovată în Liga 1. Asanovici nu este descumpănit de acest împrumut, deja a ajuns sub Tîmpa şi se va antrena sub comanda lui Ionel Gane.
"Sînt tînăr şi sînt fericit să joc fotbal, oriunde. Mulţumesc celor de la Dinamo că mi-au oferit această posibilitate şi vreau să mă întorc mai puternic după acest împrumut. Nu am de ce să fiu supărat, poate îmi va prinde bine această nouă experienţă. Totuşi, joc în prima divizie a României. O să rămîn un suporter al lui Dinamo, dar vrea să ajut Corona Braşov să ajungă cît mai sus în clasament", a comentat Asanovici pentru gsp.ro
De asemenea, bosniacul Mîrza Hasanovici, care n-a prins nici un minut în meciurile oficiale ale "cîinilor", urmează să fie împrumutat, dar e posibil să ajungă la Berceni, în liga secundă.
{{text}}