Vasile Miriuţă, 44 de ani, a impresionat în acest start de sezon alături de Ceahlăul, cu care este pe locul 4 în Liga 1.
Băimăreanul a jucat 9 meciuri şi-a marcat un gol pentru prima reprezentativă a Ungariei, în perioada 2000-2003, fiind extrem de apreciat în ţara rivalilor noştri pentru Mondiale.
Actualul antrenor al nemţenilor a evoluat la cele mai importante formaţii maghiare, precum Gyor, Videoton, Ferencvaros şi Ujpest, înainte de a face carieră în Germania.
Tehnicianul a prefaţat pentru gsp.ro duelul orgoliilor dintre România şi Ungaria, mai ales că a rămas apropiat şi de fotbalul de la nord de Tisa.
- Domnule Miriuţă, cum trebuie să privească România acest meci, vital, cu Ungaria?
- Să nu se teamă! Pînă la urmă, România joacă acasă, iar atmosfera incendiară de pe stadion este aliatul "tricolorilor". Ai noştri au doar varianta victoriei, maghiarii s-ar mulţumi şi cu o remiză.
- Cu cine ţineţi?
- Cu amîndouă! Cam greu asta. Nu pot să mă pronunt, n-ar fi fair play.
- Consideraţi că nu vi s-au dat şanse să jucaţi pentru prima reprezentativă a României?
- Aşa a fost să fie, eu nu arăt cu degetul pe nimeni. Erau, pe vremea mea, Hagi, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu, Lupescu, n-am avut posibilitatea să fiu şi eu. Jucam pentru Ferencvaros, care era o forţă pe atunci, însă n-am putut pătrunde. Asta e viaţa, uneori!
- De cine trebuie să ne temem de la unguri?
- Szalai, Dzudzak, Hajnal. Primii doi sînt cu golurile, ultimul cu pasa decisivă.
"Mutu ar fi fost bun pentru echipă"
- Ce trebuie făcut pentru a-i învinge pe maghiari?
- Sînt sigur că domnul Piţurcă le-a pregătit surprize ungurilor. Maghiarii sînt lenţi pe zonă centrală, ai noştri ar trebui să iuţească pe ultimii 30 de metri. Marica şi Torje sînt pe viteză.
- Marica, dacă n-a mai jucat de atîta vreme, poate să marcheze?
- De el îmi place cel mai mult din "naţionala" de acum. Schalke n-a fost o pălărie mare pentru el, dar nu i s-a dat destule şanse. El şi-a făcut treaba cît a jucat, cît a fost folosit. Sper să aibă mai mult noroc, de acum înainte.
- Mutu mai e bun pentru "naţională"?
- Eu l-aş mai fi convocat. El e bun oricum pentru echipă. Mutu inventează ceva şi ajută echipa. Nu mai e acelaşi, are o vîrstă, totuşi, dar rămîne fotbalist.
"Mi-ar fi plăcut să fiu pe teren la un astfel de meci. Am mai jucat la Dortmund, la Munchen, pe stadioane full, cu zeci de mii de oameni în tribune, te simţi fotbalist în astfel de partide" Vasile Miriuţă, antrenor Ceahlăul.
România - Ungaria este mîine, 6 septembrie, de la ora 21:00, în direct la Antena 1 şi liveTEXT şi VIDEO pe GSP.RO.
{{text}}