CM 2014

VIDEO Atenţie la Umut! Hat-trick! » Atacantul lui Galatasaray a făcut spectacol cu Andorra, scor 5-0

Goian va trebui să îl păzească la fel de bine ca în tur pe Bulut.

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

El e pericolul pentru apărarea "tricolorilor". Atacantul Galatei finalizează din toate poziţiile, are execuţii tehnice şi se luptă cu doi apărători deodată!

Mai mult de jumătate de oră au aşteptat turcii să înscrie aseară, acasă, la Kayseri, în faţa liliputanilor din Andorra. Şi oaspeţii au avut o bună ocazie de a deschide scorul!

VIDEO: Vezi AICI golurile!

Apoi, a apărut Umut Bulut. De el să ne temem, la el să fim atenţi, pe el să-l păzim! Pentru că vîrful lui Galatasaray, chiar dacă e ţinut pe bancă de Fatih Terim la Cim Bom, are încrederea "Împăratului" la echipa naţională. Iar cînd joacă, nu glumeşte. Se bate ca un leu, creează ocazii, marchează. Din toate poziţiile, cu execuţii variate şi rafinate.

Trei goluri de artist
În numai patru minute, Umut a făcut 2-0. Singur!
1-0, 35 - A deviat inteligent, cu capul, mingea centrată de Gokhan Tore.
2-0, 39 - Excelent şut de la 30 de metri, plasat, aproape de vinclu
Bulut a mai finalizat o dată, la fel de frumos, şi în repriza a doua.
4-0, 68 - Lansat de Tore, atacantul a păcălit portarul cu o scăriţă din unghi.

Partenerul din ofensivă, Burak Yilmaz, punctase şi el, 3-0 (64), iar căpitanul Arda Turan (90+4) a încheiat recitalul aşteptat de fanii din Kayseri. Dar examenul lui Terim e marţi, pe Naţional Arena.

TURCIA - ANDORRA    5-0
(Umut Bulut 35, 39, 68, Burak 64, Arda 90+4)

TURCIA: Volkan - Gokhan Gonul, Semih, Omer, Caner - Gokhan Tore (82 Hakan), Mehmet Topal, Şahin (64 Olcay), Arda - Burak (78 Alper), Umut. Antr. F. Terim

Cifrele Turciei cu Andorra
- 73-27 la sută posesie
- 13-0 la şuturi pe poartă
- 6-1 la cornere
- 6-17 la faulturi
- 3-2 la ofsaiduri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.