Mutu, Marica sau Daniel Niculae au celebrat succesul categoric prin mesaje ori fotografii postate pe Facebook imediat după miezul nopţii.
Fiesta încinsă de jucătorii "naţionalei" pe teren şi în vestiare s-a prelungit şi pe internet! Reţelele de socializare s-au umplut de mesaje ori imagini postate de fotbaliştii lui Victor Piţurcă.
La fel ca în meci, primul a fost Marica. "Sînt mîndru că sînt român şi mă simt iubit! O noapte bună", a postat acesta. A ataşat o fotografie cu celebrul motan Tom: acesta ridică o planşă cu scorul de aseară, 3-0. Mesajul a fost apreciat de peste 23.000 de persoane!
Mutu a jucat în acelaşi timp cu "tricolorii"
Paul Papp a ales să se bucure la fel, distribuind aceeaşi imagine cu titlul "Fără comentarii!". Chiar dacă n-a fost selecţionat, Adi Mutu s-a manifestat şi el pe Facebook. "Felicitările mele echipei naţionale!!! 3-0 fără discuţii!!! BRAVOOOO!!", a comentat atacantul.
Cu toate acestea, fostul decar al primei reprezentative n-a putut urmări evoluţia "naţionalei": a jucat 75 de minute într-un amical pierdut cu Parma, 1-3, care a început chiar la ora meciului României, 21:00!
ALTE MESAJE POSTATE PE INTERNET:
- "Afară, afară, cu ungurii din ţară!! Bravo băieţi!!" (Daniel Niculae)
- "Mulţumim frumos!!" (Ovidiu Hoban)
820 de mesaje de felicitare primise, pînă ieri după-amiază, Ciprian Marica pe contul de Facebook
{{text}}