Nationala

Sînge de Ruginoasa » Foşti colegi şi antrenori din copilărie descriu ascensiunea lui Pintilii

Articol de Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mihai se trage din comuna ieşeană celebră pentru luptele tradiţionale cu bîte, provine dintr-o familie "simplă, de oameni muncitori" şi e lăudat de fostul internaţional Romilă, care l-a antrenat la juniori. În schimb, a fost refuzat să dea probe la Poli Iaşi!

Traiectoria mingii din golul cu Ungaria e descrierea carierei lui Pintilii, eroul partidei: puştiul s-a ridicat de la sol, s-a lovit de barele sistemului şi a poposit în plasa succesului la vîrsta experienţei, 28 de ani.

Colegii din copilărie îi descriu începuturile. Nu vor să le apară numele, "el merită să fie cunoscut, nu şi noi!". Încep: "E din Dancu, Holboca, Iaşi. Aici a început fotbalul. Mai mergea la bunicii din Ruginoasa, localitatea lui Cuza, unde există tradiţia bătăilor cu bîte în stradă", spun colegii.

"Nu l-au primit în probe"
N-a avut un juniorat fericit. "La 16 ani, preşedintele de la Holboca l-a dus în probe la Poli, în Copou. Nici nu l-au primit pe teren! Simionaş era, parcă", spun apropiaţii. Fotbalistul a continuat la Noua Generaţie Iaşi şi Viitorul Hîrlău, echipă din L4. Au fost vremuri grele.

"El era incredibil de ambiţios, dar nu credea că o să ajungă fotbalist. O făcea doar de plăcere", indică prietenii. Spun că marele noroc a fost plecarea la Auxerre Lugoj. "Noroc cu oamenii de acolo. S-a dus în probe, a ajuns căpitan. De acolo la Jiul şi de aici ştiţi povestea", conchid foştii colegi.

"Familie simplă"
Mihai Romilă, 63 de ani, i-a fost antrenor la Noua Generaţie Iaşi timp de doi ani. "Un băiat incredibil de bătăios. Foarte firav pe atunci, însă fără frică!". Tehnicianul spune că părinţii puştiului erau "oameni extrem de simpli, muncitori", iar copilul "exact la fel! Dacă îi ziceam să vină la antrenament pe la 10, la 9 era la teren", povesteşte Romilă, 19 selecţii în echipa naţională.

"Încă din copilărie era extrem de hotărît, sărea şi la cap, deşi era mai mic decît toţi! A fost coleg şi prieten cu Mihalache, fost la Astra, acum la CSMS, celălalt fotbalist din satul nostru" (fost coleg Mihai Pintilii)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.