Conducătorul giuleştenilor, Nicolae Cristescu, s-a împăcat cu Daniel Pancu, după ce i-a plătit acestuia toate salariile restante, în jur de 21.000 de euro
Rapidiştii au primit banii din partea Televiziunii Române, după ce aceasta a achiziţionat dreptul de a transmite toate meciurile giuleştenilor de pe teren propriu. Tranzacţia s-a ridicat la aproximativ 60.000 de euro, iar suma a fost folosită de conducătorii din Giuleşti pentru a plăti o parte din restanţele către jucători. Dacă în cazul lui Pancu datoria a fost plătită integral, nu acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu restul lotului, unii dintre jucători mai avînd de primit două sau trei salarii.
Pe de altă parte, conducerea clubului nu a renunţat la gîndul de a folosi banii din televizări pentru a mai achiziţiona şi alţi jucători, antrenorul Sandu Tăbîrcă purtînd negocieri în aceste zile cu atacantul bosniac Darko Lukanovici, 29 de ani, dar şi cu fratele lui Ovidiu Herea, Claudiu, 23 de ani.
Următorul meci al Rapidului va avea loc pe Giuleşti, sîmbătă, de la ora 21:00, împotriva Gloriei Buzău. Partida va fi transmisă în direct de TVR 1.
236 de meciuri a bifat Pancu în tricoul Rapidului, în primele două ligi
{{text}}