Handbal

Antrenorul HCM Baia Mare explică succesul echipei sale: "Tot oraşul e lîngă noi!"

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul Costică Buceschi explică succesul echipei sale în meciurile de calificare şi spune că Baia Mare se va bate pentru locul 3 în grupă, cel care le dă dreptul să continue în Cupa Cupelor.

Costică Buceschi, tehnicianul de la Baia Mare, e la al treilea sezon pe banca echipei maramureşene. A pornit de jos, ca antrenor, a pregătit mai întîi la juniori, apoi a fost secund şi a ajuns, în cele din urmă, "principal".

Fostul pivot a luat echipa de jos, de la lupta pentru retrogradare, şi a dus-o acum în grupele Ligii. Visul său nu se opreşte aici.

- Domnule Buceschi, cum aţi sărbătorit calificarea în grupe?
- Cu toată echipa, am băut un pahar de şampanie şi am trăit momentul.

- Cred că acum emulaţia va fi alta în Baia Mare, nu?
- Cu siguranţă! Deja tot oraşul a fost lîngă noi. Lumea e fericită, abia aşteaptă meciurile din grupă. Noi sîntem mulţumiţi că i-am făcut pe oameni fericiţi, danezele au recunoscut că avem un public fantastic şi că presiunea pusă de suporterii noştri a contat. Nota zece plus pentru cei care au fost la sală!

- Vă gîndeaţi, sincer, să treceţi de Viborg şi să bateţi la 13 goluri Holstebro?
- Speram să ne calificăm, dar ştiam că pornim cu şansa a doua. Presiunea mare nu a fost pe noi şi asta ne-a ajutat.

- V-au surprins cu ceva echipele pe care le-aţi întîlnit?
- Viborgul, da! Eu ştiam că handbalul se joacă avînd şase oameni în atac şi un portar, nu cu şapte în ofensivă! Bun, o faci la două-trei faze, cînd eşti în inferioritate sau vrei să surprinzi, dar să joci zeci de minute... Pe noi cred că ne-a ajutat, echipa s-a apărat foarte bine. Păcat că nu am avut prea multă experienţă să le surprindem mai repede cînd poarta era goală!

- Aveţi o grupă foarte grea, cu campioana Europei, cu Hypo, fosta cîştigătoare a trofeului. Ce vă propuneţi acum?
- Eu cred că la Baia Mare nimeni nu va cîştiga prea uşor. Nici chiar Gyor! O să încercăm să facem cît mai multe puncte, să ne batem cu nemţoaicele de la Thuringer pentru locul 3, ca să mergem mai departe în Cupa Cupelor. Asta ar fi ideal. Iar de la anul, altfel ar sta lucrurile.

Contracte mai mici, bonusuri la obiectiv
Jucătoarele de la HCM Baia Mare au un sistem de premiere aparte. Cu contracte între 1.000 şi 4.000 de euro, ele pot cîştiga dublu faţă de suma pe care au semnat dacă îşi vor îndeplini obiectivele.

Cel mai mare contract la echipă îl are portarul Paula Ungureanu, 4.000 de euro, urmată de jucătoarele de la linia de nouă metri: Melinda Geiger, Gabriella Szucs, Eliza Buceschi, dar şi extrema Adriana Nechita.

"Fetele de la Oltchim au venit cu un mare plus la echipă. Se vede experienţa Paulei Ungureanu şi a Adei Nechita. Ele au dat încredere celorlalte coechipiere" (Costică Buceschi)

"Încercăm să facem cît mai multe puncte în grupă şi să continuăm în Cupa Cupelor. Acolo cred că putem juca finala"
(Costică Buceschi)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.