Construcţia a început în 2010, chiar lîngă vechiul stadion. Deşi a fost deja inaugurată, va fi complet teminată în 2015, momentan fiind finalizate doar tribunele şi o peluză.
San Mames cel vechi fusese construit în 1913 şi a fost demolat în luna iunie. Pe locul respectiv va fi construit un complex rezidenţial.
Modelul ar putea fi un exemplu pentru dinamovişti, care se chinuie de mai mult timp să găsească o soluţie pentru o nouă arenă. Complexul Dinamo are 20 de hectare şi ar putea suporta un astfel de idee. Acţionarul Ionuţ Negoiţă are numeroase afaceri imobiliare şi ar putea demara şi pune în mişcare cu succes proiectul, în timp ce echipa se mută pe Naţional Arena, însă numai cu acordul Ministerului de Interne, care deţine complexul.
International • Campionate • SPANIA
Sursă de inspiraţie pentru Dinamo? Athletic Bilbao şi-a inaugurat noua arenă, construită lîngă cea veche
Vechiul și noul San Mames
Articol de Ioana Mihalcea — luni, 16 septembrie 2013
Athletic Bilbao a jucat primul meci pe noul stadion, cu Celta Vigo. Bascii au inaugurat arena numită Nuevo San Mames, de 53.332 de locuri.
{{text}}