Cu o echipă încropită pe ultima sută de metri, antrenorul Ion Toma anunţa înainte de startul competiţiei că obiectivul echipei sale este să nu se facă de rîs în faţa celor de la Chelsea, Schalke şi Basel. Primul test a venit în această după-amiază în Germania.
Primul şut abia în minutul 29
Cu un mix între propriii jucători şi şase campioni la juniori A împrumutaţi de la Academia Gheorghe Hagi, "roş-albaştrii" au încercat să facă faţă unei formaţii care a încheiat sezonul trecut între primele patru echipe de U19 din Germania. Au rezistat 16 minute fără gol primit, cînd Koseler l-a învins pe Cojocaru. Replica a venit tîrziu, abia în minutul 29 la şutul pe lîngă poartă a lui Grădinaru, primul în meci al steliştilor.
30 de minute de ofensivă
Ioan Toma i-a trimis pe teren după pauză pe Pătru şi Răzvan Stoica, vîrf împrumutat de la ASA Tg. Mureş, însă nemţii au lovit din nou la scurt timp după intrarea acestora prin Omerbasici (57). Steaua a început să rişte mai mult la 0-2, iar tactica părea să dea roade. Răzvan Stoica a obţinut un penalty în minutul 67, o şansă uriaşă de a reintra în meci. Irosită însă de Grădinaru, printre cei mai buni dintre stelişti, după o ceartă pe balon cu Mitriţă.
Ocazii mari pe final
Penalty ratat, însă ocaziile la poarta lui Wellenreuther au început să apară. Aldea (73) şi Tîrnovan (76) n-au prins cadrul porţii, în timp ce Vasile putea reduce din handicap în minutul 79, dar goalkeeperul lui Schalke a reuşit să pareze. Nemţii au plecat rapid în atac şi au marcat din nou la faza imediat următoare, Pick reuşind să-l învingă pe Cojocaru.
Portarul Stelei s-a remarcat din nou un minut mai tîrziu, scoţînd un balon dificil trimis de Multhaup. Nici Wellenreuther nu s-a lăsat mai prejos, respingînd mingea trimisă de Boitoş cu capul în prelungirile partidei.
Juniorii "roş-albaştrilor" au pierdut în Germania la scor de neprezentare, însă au arătat destul de bine pentru o echipă alcătuită cu doar 3-4 săptămîni înainte de startul competiţiei.
Clasament
1. Chelsea 4-0 3p
2. Schalke 3-0 3p
3. Steaua 0-3 0p
4. FC Basel 0-4 0p
S-au disputat azi: Chelsea - FC Basel 4-0, Schalke - Steaua 3-0
Etapa viitoare: Steaua - Chelsea (1 octombrie, ora 13:00), FC Basel - Schalke (1 octombrie, ora 16:00)
FINAL
Min 90+2 Wellenreuther respinge reluarea lui Boitoş, după cornerul executat de Tîrnovan
Min 85 - Iordache e înlocuit cu Bălan
Min 81 - Cojocaru are o nouă paradă în faţa lui Multhaup
Min 80 - Gol Schalke! Pick îl învinge şi e pe Cojocaru
Min 79 - Mitriţă trimite în careu din lovitură liberă, Vasile deviază, însă Wellenreuther se opune
Min 77 - Multhaup intră în locul lui Koseler
Min 76 - Tîrnovan trimite pe lîngă poartă
Min 73 - Aldea reia pe lîngă poartă după o lovitură de colţ
Min 68 - Steaua ratează penalty! Wellenreuther apără lovitura de pedeapsă executată de Grădinaru!
Min 66 - Wellenreuther este avertizat
Min 58 - Bodenroder intră în locul lui Omerbasici
Min 57 - Gol Schalke! Omerbasici înscrie!
Min 54 - Pătru intră în locul lui Gheorghe
Min 54 - Răzvan Stoica intră în locul lui Antonio Popa
A început repriza a doua!
Kehrer intră în locul lui Lohmar
PAUZĂ
Min 45+2 - Pick vede galben
Min 38 - Mitriţă şutează din lovitură liberă, însă Wellenreuther respinge în corner
Min 34 - Mitriţă e avertizat pentru un fault asupra lui Sane
Min 34 - Lohmar vede galben
Min 29 - Răzvan Grădinaru trage primul şut al Stelei spre poarta nemţilor, dar trimite pe lîngă
Min 28 - Paradă excelentă a lui Cojocaru la şutul lui Pick
Min 16 - Gol Schalke! Koseler înscrie
Min 8 - Cojocaru se opune şutului trimis de Pick
A început meciul!
Echipele de start:
Schalke U19: Wellenreuther - Koseler, Friedrich, Starke, Neubauer - Muller - Itter (cpt.), Sane, Lohmar - Omerbasici, Pick
Steaua U19: Cojocaru - A. Iordache, Hodorogea, Boitoş, Tîrnovan - Aldea (cpt.), B. Vasile - Grădinaru, D. Gheorghe, A. Popa - Mitriţă
Rezerve: Vîrtej, Pătru, A. Şerban, Bălan, Ţandără, Lupu, R. Stoica
Alte rezultate de azi:
Austria Viena - Porto 3-0
Atletico - Zenit 4-2
Olympiacos - PSG 0-0
Chelsea - Basel 4-0
Marseille - Arsenal 1-4
Napoli - Dortmund 1-0
Milan - Celtic 3-1
Rezultatele de marţi:
Plzen - City 1-4
Bayern - TSKA Moscova 0-2
Copenhaga - Juventus 2-2
Galatasaray - Real Madrid 1-1
Benfica - Anderlecht 3-0
Real Sociedad - Şahtior 3-2
Manchester United - Leverkusen 4-3
Barcelona - Ajax 4-1
International • Liga Campionilor • SCHALKE U19 - STEAUA U19 3-0
FOTO Start ratat în UEFA Youth League! » Juniorii Stelei au fost învinşi de Schalke, 0-3
Articol de Florin Dincă — miercuri, 18 septembrie 2013
Puştii Stelei şi-au început astăzi aventura în UEFA Youth League cu o înfrîngere, 0-3 în faţa celor de la Schalke.
{{text}}