DNA continuă cercetările privind faptele de corupţie comise de fostul preşedinte FRB, Rudel Obreja în cadrul organizării "Galei Bute 2011".
Antrenorul Relu Auraş s-a prezentat ieri după-amiază la DNA, pentru a reciti declaraţiile făcute în 2012 în legătură cu organizarea galei "Campion pentru România", în cadrul căreia Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy.
La ieşirea din sediul DNA, antrenorul de box a precizat că şi-a recunoscut semnătura în dosar, deşi anul trecut, susţinuse contrariul şi că a fost pus de procurori să dea o monstră de iscălitură.
Auraş nu a fost însă singurul chemat la DNA. Înaintea lui a dat declaraţii antrenorul federal Vali Vrânceanu, care a fost urmat de fostul secretar general al FRB, Niculae Constantinescu. Au mai fost citaţi fostul pugilist Marian Simion, antrenorul Titi Tudor, cunoscut ca Titi Prosop, şi Fănel Trandafir.
Contract cu Turismul
În aprilie 2012, Departamentul de Luptă Antifraudă a sesizat DNA în legătură cu posibile acte de corupţie comise de Rudel Obreja cu organizarea Galei Bute 2011.
În timp ce a condus FR Box, Obreja a oferit dreptul de organizare a galei firmei EuroPlus Computers, care îi aparţinea tot lui şi a încheiat apoi un contract de promovare cu Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, în valoare de 1,9 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene.
La 1 noiembrie 2011, MDRT a anunţat că firma lui Rudel Obreja va încasa doar 1,53 milioane euro, cu aproape 400.000 euro mai puţin decît valoarea din contract, întrucît nu şi-a îndeplinit unele obligaţii.
Din cauza neregulilor şi a suspiciunilor de fraudă constatate de Departamentul de Luptă Antifraudă, CE nu a decontat suma respectivă, care a fost achitată de la bugetul statului.
{{text}}