Fotbal   •   Liga 2   •   RAPID

Viorel Moldovan a fost prezentat oficial ca antrenor al Rapidului: "Mi s-a îndeplinit un vis"

Articol de George Stanciu   —  vineri, 20 septembrie 2013

După ce s-au lepădat de "mantaua de vreme rea", Marian Rada, şi după scurtul interimat al lui Sandu Tăbîrcă, Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir l-au instalat pe banca tehnică pe Viorel Moldovan, 41 ani.

Încadrat de Grigore Sichitiu şi Daniel Pancu, "Moldo-but" a susţinut ieri prima conferinţă de presă în calitate de antrenor al Rapidului.

"Mi-am dorit de foarte mult timp să vin să antrenez Rapidul, e un vis împlinit. Am încredere că putem promova, Rapid trebuie să revină pe prima scenă! Acum se văd caracterele puternice, în momentele dificile", a declarat fostul internaţional român.

Moldovan a mai antrenat trei echipe în cariera sa: FC Vaslui (2008-2009), FC Braşov (2009-2010) şi Sportul (2010).


Noul tehnician va debuta pe banca giuleştenilor în faţa propriilor suporteri sîmbătă, în Giuleşti, împotriva celor de la SC Bacău.

"Vio a făcut performanţe în Giuleşti ca jucător, sper să reuşească şi ca antrenor. E iubit de suporteri, cred că ne va ajuta să promovăm" (Daniel Pancu, atacant Rapid)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.