Antrenorul lui Dortmund le-a cerut scuze arbitrilor portughezi pentru ”reacţia stupidă” ce l-a trimis în tribună: ”Am dat un spectacol jalnic la TV şi sînt vinovat c-am lăsat echipa singură”.
Dortmund s-a scufundat în potopul de la Napoli (1-2), ratînd debutul în grupă. Iar imaginea horror a serii trăite de vicecampioana Europei a fost oferită de antrenorul Jurgen Klopp şi criza de nervi ce-a făcut înconjurul lumii: "M-am purtat ca o maimuţă. Am fost idiot, pentru că, indiferent dac-am avut ori nu dreptate protestînd, am exagerat nepermis. Emoţiile m-au doborît, scoţînd răul din mine live la TV".
VIDEO: Vezi AICI reacţia lui Klopp!
Scuzele prezentate arbitrilor, clubului şi fanilor Borussiei după jocul de pe San Paolo nu-l vor scuti de suspendare şi amendă din partea UEFA. "Mi-am lăsat echipa singură şi sînt primul vinovat de eşec. O să-mi servească drept lecţie pe viitor", a recunoscut recidivistul tehnician neamţ, eliminat în minutul 30.
Klopp s-a năpustit ca un psihopat la rezerva lui Proenca, urlînd că nu i-a permis lui Subotici, ieşit cu arcada spartă, să revină în teren mai devreme, deşi sîrbul se afla în careu la faza golului marcat de Higuain!
"Centralul" l-a eliminat, iar Jurgen a văzut restul meciului din biroul administratorului arenei. La final se mai calmase, avînd şi puterea să-l felicite pe Insigne pentru supergolul din lovitură liberă.
Al treilea atac din 2010
Klopp nu este la prima criză. În noiembrie 2010, în campionat, a răcnit la al patrulea arbitru, făcîndu-l idiot! A primit "roşu" şi amendă de 39.500 de euro. În septembrie 2012, la 3-3 la Frankfurt, s-a aruncat la rezerva Kleve. A ajuns în tribună după ce a protestat grotesc pentru un fault nedat la Lewandowski!
"Klopp şi-a pierdut faţa la Napoli. Criza funestă de nervi a antrenorului a contribuit la eşecul Borussiei" (Bild, cotidian german)
"Klopp a greşit şi seara începută rău s-a terminat groaznic. Mai întîi şi-a pierdut capul, apoi şi meciul" (Corriere dello Sport, cotidian italian)
{{text}}