Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie, potrivit unei decizii definitive luate vineri de instanţa supremă, aceeaşi pedeapsă fiind dispusă în cazul omului de afaceri Cornel Penescu, fost finanţator al clubului FC Argeş.
Un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat azi recursurile faţă de condamnările decise în 11 iulie de un complet de trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe.
Toate recursurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate, astfel că Solomon, Penescu şi celelalte două persoane judecate rămîn cu pedepsele dispuse anterior de ICCJ.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada februarie 2006 - noiembrie 2006, Antonie Solomon a primit suma totală de 50.000 euro de la Cornel Penescu, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu legate de exercitarea funcţiei de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova. Acuzaţiile se referă la autorizaţiile eliberate pentru construirea hypermarketului PIC din Craiova.
Condamnat cu suspendare în "Mită pentru arbitri 2"
Penescu a fost judecat şi într-un dosar în care era acuzat că a dat mită unor arbitri. Fostul patron al echipei FC Argeş a fost acuzat că i-a dat şpagă 21.000 de dolari lui Serea prin intermediul lui Martiş şi Făcăleaţă, înainte de un meci FC Argeş - Steaua (2-2), din martie 2009.
Tribunalul Prahova l-a condamnat pe Penescu la 3 ani de închisoare cu suspendare, decizie care nu e definitivă.
{{text}}