Timişoara de-abia a reuşit aseară, acasă, să stopeze seria de 3 eşecuri la rînd. Viitorul a luat un punct, dar a rămas cu cel mai slab atac din ligă şi tot nu a obţinut prima victorie din sezon
Ambele echipe vedeau confruntarea de pe Bega ca pe un restart. Timişoara pierduse trei meciuri la rînd, Viitorul n-avea nici un succes în 6 meciuri jucate. Astfel că meciul a fost deschis, chiar dacă a lipsit clarviziunea la finalizare. Cea mai mare ocazie a primei părţi l-a evidenţiat în două rînduri pe Nuno Claro. În minutul 11, Axente, ajuns la Viitorul, l-a pierdut pe drum pe amicul său Scutaru, Şeroni mai mult a încurcat, dar lusitanul l-a blocat pe atacantul advers, dar şi pe Gavra care a şutat după respingere.
Click aici pentru VIDEO!
Bărbuţ, Szekely şi Şeroni doar au ţinut în tensiune apărarea adversă, nu au fost extrem de periculoşi, în timp ce Thiago şi Alexandru Lazăr au făcut acelaşi lucru cu bănăţenii. Axente (52) a fost blocat in extremis de către Şeroni.
Keita (76) putea fi eroul Timişoarei, s-a descotorosit de Mitrea, însă Balauru a fost la post. Oaspeţii au avut posesia, ar fi putut pleca voioşi din Banat, însă n-a avut cine s-o bage în poartă, chiar dacă au beneficiat de lovituri libere sau de situaţii de gol în careul advers.
Meciul s-a încheiat într-o luptă surdă pentru fiecare metru de teren, Axente, în prelungiri, după ce-a scăpat iar de Scutaru, fiind blocat magistral de Nuno Claro.
Cojocaru, ciudat
Dacă la mijlocul reprizei secunde l-a iertat pe Nicolae Dică de un posibil cartonaş roşu, la un duel aerian, în care l-a lovit pe Popovici cu cotul în faţă, arbitrul Cojocaru a avut o fază pe care a analizat-o eronat şi în minutul 90Ă4. Trandu a avut o intrare dură asupra lui Nikolov în apropierea careului, a atacat şi mingea, dar a lovit şi glezna adversarului, iar "centralul" a dictat lovitură liberă pentru gazde, nu a oferit mingea oaspeţilor.
"Ar trebui să ne trezim, cît mai curînd. O ducem aşa pînă la iarnă, apoi tragem linie şi vedem cu cine continuăm. Szekely trebuie să realizeze că a decăzut cu echipa. Mergem să scoatem maximum cu Steaua, etapa viitoare"
Vali Velcea, antrenor ACS Poli
"E un egal muncit, însă n-am marcat. Ne trebuie mai multă inspiraţie la finalizare, degeaba ajungem în faze bune la finalizare. Băieţii nu-s cu moralul la pămînt, doar ce şi-au pierdut un pic încrederea"
Bogdan Vintilă, antrenor Viitorul
{{text}}