Liga 1

VIDEO Ce se întîmplă cu Tătăruşanu? Gafele portarului i-au dat bătăi de cap lui Reghe în acest sezon

Articol de Liviu Manolache  —  luni, 23 septembrie 2013

Ciprian Tătăruşanu nu traversează o perioadă bună la Steaua. În acest început de sezon, portarul roş-albaştrilor a comis cîteva erori grave.

Două greşeli în decurs de 5 zile
Goalkeeperul campioanei a fost în centrul fazei care a îngropat echipa lui Reghe la primul meci din grupele Ligii Campionilor.

La primul gol marcat de Schalke, în meciul pierdut de Steaua cu 0-3, Tătăruşanu împarte vina cu Szukala. Fundaşul a ezitat să atace o centrare, iar portarul a rămas pe linia porţii şi mingea a intrat în plasă.

Aseară, Tătăruşanu a comis-o la Botoşani, scor 2-1. Campionii au avut mari emoţii pînă la final, după golul lui Dinu. Cum s-a marcat golul? Portarul Stelei a respins în faţă mingea trimisă din lovitură liberă şi i-a oferit şansa lui Dinu să reia spre poartă. Vezi AICI VIDEO

Gafă şi la Mediaş
Portarul naţionalei a avut o prestaţie slabă şi în egalul Stelei de la Mediaş, scor 2-2. La primul gol al gazdelor, "Tătă" a ieşit comic pe o centrare şi mingea s-a scurs în plasă. Vezi AICI VIDEO (min. 11)

A doua reuşită a medieşenilor a venit direct din lovitură liberă, gol Robertson.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.