Edi Iordănescu şi-a dat demisia după doar trei runde, a revenit asupra deciziei, dar şefii mureşeni vor acum să-l înlocuiască cu Sabău.
Mandatul lui Eduard Iordănescu pe banca divizionarei secunde ASA Tîrgu Mureş se apropie de final după doar trei etape disputate din actualul sezon.
Supărat pe înfrîngerea suferită la Satu Mare, Iordănescu jr. şi-a prezentat demisia, iar Claudiu Maior i-a găsit deja înlocuitor. Finanţator din umbră al clubului, Maior l-a sunat pe secundul lui Ioan Ovidiu Sabău, Mircea Cojocaru, căruia i-a cerut să vorbească cu "Moţul" pentru a reveni la Tg. Mureş şi a forţa promovarea în prima ligă.
Ulterior, după o discuţie cu unii apropiaţi, Iordănescu jr. a revenit asupra deciziei, anunţîndu-i pe conducători că e dispus să rămînă.
"Eu sînt convins că Edi are puterea de a redresa echipa şi cred că s-a pripit cu decizia luată după meci. Sper să rămînă", a spus Tiberiu Petriş, unul din membrii Comitetului Director.
Totuşi, Maior nu a renunţat la ideea de a-l convinge pe Sabău să preia ASA şi e decis să meargă la Cluj pentru a vedea condiţiile revenirii sale.
1,8 milioane de euro e bugetul ASA, asigurat aproape în totalitate de autorităţile locale
{{text}}