Fotbal   •   Liga 2   •   RAPID

Ca pe vremea lui Il Luce » Lucian Ionescu se întoarce în Grant ca director de imagine

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 24 septembrie 2013

După aducerea lui Viorel Moldovan ca antrenor principal, giuleştenii au încercat să mai dea o lovitură, de data aceasta la nivel de staff.



Astfel, în funcţia de director de imagine, dar şi responsabil de relaţia cu presa şi cu suporterii a fost instalat Lucian Ionescu, ultima oară la CS Otopeni.



Acesta revine la Rapid după fix zece ani. În 1998, a fost adus ca ofiţer de presă chiar dintre suporterii  Rapidului, de către Mircea Lucescu, antrenor în Grant la vremea aceea.



În 2003, imediat după cîştigarea ultimului titlu de către Rapid a fost îndepărtat de către George Copos la sugestia antrenorului Mircea Rednic.



Ionescu şi-a propus revitalizarea urgentă a imaginii formaţiei giuleştene într-un moment extrem de greu pentru Rapid. “Ştiu că sînt probleme financiare, iar la greu lumea nu prea dă buzna. Nu mă interesează faptul că sîntem în liga secundă, pentru că Rapidul aduna 40.000 de spectatori fără probleme la un meci din Divizia B. Îmi doresc ca suporterii să revină la stadion, să susţină echipa. Rapid este şi va rămîne un brand, iar galeria o stare de spirit. Ce dacă e greu acum? Sîntem obişnuiţi. Aşa cum spunea regretatul Constantin Mincea “am căzut, ne-am ridicat şi mereu am luat-o de la capăt!”, a declarat Lucian Ionescu.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.