Liga 1

Unde se joacă Steaua - ACS Poli » Cît costă biletele şi cîte s-au dat pentru meciul cu Chelsea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 25 septembrie 2013

Oficialii stelişti au decis ieri ca partida contra celor de la ACS Poli să se joace pe Arena Naţională.

Pentru acest meci se va deschide doar primul inel, iar preţul pentru un loc la peluză este 15 lei, la tribuna a II-a între 15 şi 25 de lei, iar la zona VIP între 25 şi 60 de lei.

Casele de la Arena Naţională vor fi deschide începînd de joi, de la ora 11:00 pînă la ora 19:00.

De mîine, fanii echipei îşi vor putea cumpăra bilete şi pentru jocul cu Avîntul Bîrsana din Cupa României, doar de la stadionul din comuna Berceni, contra sumei de 20 de lei.

Steaua - ACS Poli este sîmbătă, de la ora 20:45, în direct la Antena 1, DolceSport şi liveTEXT pe GSP.RO.

Steaua - Avîntul Bîrsana este joi, de la ora 20:30, în direct la ProTV şi liveTEXT pe GSP.RO.

S-au dat 27.000 de bilete cu Chelsea

Şefii din Ghencea au anunţat că pentru meciul cu Chelsea de pe Arena Naţională s-au vîndut 27.000 de bilete, din cele 35.000 scoase la vînzare online.

Fanii care nu au reuşit să-şi cumpere tichete pe internet vor putea achiziţiona bilete doar de la Arena Naţională, începînd de joi, de la ora 11:00.

În eventualitatea în care pînă luni nu se vor vinde toate biletele, casele vor fi deschide şi în ziua meciului. Preţurile pentru acest joc sînt cuprinse între 90 de lei la peluze şi 375 de lei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.