Liga 1

Steaua 86 îl contrează dur pe MM: "E deja caz de paranoia!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 26 septembrie 2013

Steliştii care au cîştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 îi răspund dur lui Mihai Stoica, după ce managerul "roş-albaştrilor" a minimalizat succesele echipei din partea a doua a anilor 80.


Emeric Ienei, tehnicianul care a condus Steaua spre cel mai important trofeu inter-cluburi, îl contrează dur pe MM. "Sper că Mihai Stoica ne atacă din invidie. Sper! Dar deja este caz de paranoia. S-au spus lucruri foarte urîte şi nu e normal acest lucru. Nu dă bine în ochii suporterilor ca oficialii Stelei să creeze atîta scandal. Şi de multe ori doar pentru o părere exprimată de foşti jucători sau antrenori.

Jucătorii trebuie feriţi de aşa ceva, pentru că inevitabil ajung să vorbească despre asta, în loc să se concentreze asupra antrenamentelor şi a meciurilor. Şi vine partida extrem de importantă cu Chelsea, de marţi", a spus Emeric Ienei, conform Libertatea.

Replică fabuloasă a lui Tudorel
Fostul mare fotbalist şi căpitan al Stelei, Tudorel Stoica, i-a oferit ieri, la Sport.ro, o replică senzaţională actualului manager din Ghencea: "Se întreabă ce am făcut eu în ultimii 20 de ani în fotbal? Păi nimic, pentru că m-am retras, am respectat ideea să mor în picioare decît să trăiesc o viaţă în genunchi. În schimb, el nu. Ba mai mult, s-a pus în genunchi, dar s-a făcut preş, ca să calce ştiţi voi cine pe el". Tudorel a făcut trimitere la motto-ul pe care MM îl anunţase că-l are "mai bine mor în picioare decît să trăiesc o viaţă în genunchi" şi pe care şi-l postase inclusiv în capul paginii de net pe care şi-o făcuse, dar apoi a renunţat la el şi l-a şters.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.