Cupa Romaniei

Supărare în lotul Avîntului Bîrsana înaintea duelului cu Steaua: "N-avem tricouri ca să facem schimb" :(

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 26 septembrie 2013

Avîntul Bîrsana e una dintre marile surprize ale acestei ediţii a Cupei României. Maramureşenii s-au calificat în "şaisprezecimi", iar astăzi vor întîlni Steaua, campioana en titre a Ligii 1.


Chiar dacă au reuşit o performanţă extraordinară pentru o echipă din eşalonul al patrulea, jucătorii Avîntului au şi motive de supărare. Teodor Ştefanca, antrenor-jucător la gruparea din Maramureş, a explicat ce îi supără pe jucătorii săi: "Ar fi fost frumos dacă am fi putut să facem schimb de tricouri cu steliştii după meci. Dar, din păcate, nu avem alte tricouri în afara celor pe care le purtăm la jocuri", a spus Ştefanca în Evenimentul Zilei.

Pe lîngă gîndul că nu vor obţine un tricou de la favoriţi, cei de la Avîntul Bîrsana sînt supăraţi că Steaua a ales ca meciul să se dispute în Berceni: "Îmi pare rău că nu s- putut disputa pe un stadion din Maramureş. Ar fi fost o sărbătoare pentru tot judeţul. Măcar pe arena din Ghencea să fi jucat, deoarece ar fi venit, poate, mai mulţi maramureşeni la meci", a încheiat Ştefanca.

Meciul dintre Steaua şi Avîntul Bîrsana va avea loc în această seară, de la ora 20:30, pe Protv şi liveTEXT pe GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.