Liga 1

Un fost dinamovist s-ar putea întoarce în ”Groapă” » A fost propus ca oficial!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vlad Munteanu, 32 de ani, a avut mai multe discuţii în ultima vreme cu conducătorii din Ştefan cel Mare spre a se întoarce la Dinamo.

Dar nu ca fotbalist, ci în staff-ul administrativ. Fostul mijlocaş a jucat în două rînduri în tricoul roş-albilor şi a cucerit 5 trofee interne. Vlăduţ a urmat şi cursuri de management, dorind să continue în fotbal.

Monitorizat din tribună
Măriuca Stoican (foto) n-a ratat debutul soţului ei pe banca tehnică a dinamoviştilor. Nevasta antrenorului a evitat să stea la tribuna oficială, preferînd tribuna a II-a, acolo de unde urmărea meciurile lui Flavius atunci cînd era fotbalist. Măriuca a urmărit toată partida singură, nefiind recunoscută de către suporteri. La următoarele meciuri, o va aduce şi pe Lorena, 15 ani, fetiţa soţilor Stoican.

Oneto e tentat să revină
Prima echipă lucrează acum cu Bebe Alexe, absolvent al şcolii de la Coverciano, însă şefii vor să mai aducă un preparator fizic, existînd deja primele contacte cu Marco Oneto, italianul ce-a mai lucrat la Dinamo. Stoican l-a propus, mai ales că îl ştie de cînd era jucător în Ştefan cel Mare. Problema e că Oneto lucrează şi pentru Genoa. "Am avut o convorbire cu dinamoviştii, e o propunere tentantă, să vedem dacă se va materializa", a spus ieri Oneto.

Inbox
- Închizătorul Pape Mousa Diakhate, 26 de ani, şi vîrful Darius Buia, 19 ani, se antrenează cu prima echipa, iar Stoican vrea să le acorde cît de curînd o şansă să debuteze în Liga 1.
- Ţucudean are şanse minime să joace duminică la Galaţi. Atacantul resimte înţepături la coapsă, iar dinamoviştii nu vor să rişte nimic.
- Anghelache are vise mari: "Cu lotul acesta putem ajunge pe locurile 1-5 în campionat. Am observat deja o evoluţie mai bună a echipei. Ajunsesem într-o situaţie critică".
- Bosniacul Hasanovici a fost amendat cu 1.000 de euro din cauză că nu s-a prezentat la un antrenament.
- Atacantul francez Loris Arnaud, 26 de ani, ex-PSG şi ex-Cernomoreţ Burgas, a fost refuzat întrucît n-a trecut testele medicale.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.