Înainte de meciul cu Petrolul, tehnicianul a admis că ar putea fi schimbat oricînd de şefii "feroviari" după lipsa de rezultate şi eliminarea din Cupă
Surprinzător, eliminarea din Cupă şi parcursul sub aşteptări din campionat, doar locul 11 din 8 runde, nu au adus repercusiuni financiare asupra echipei. Petre Grigoraş a primit un nou vot de încredere din partea conducerii chiar înainte de meciul cu Petrolul, dar asta nu-i garantează viitorul la club.
"Nu s-au luat încă nici un fel de măsuri, dar ne putem aştepta la orice din partea şefilor. Şi eu fac parte din acel vestiar împotriva căruia s-ar putea anunţa sancţiuni. Mesajul a fost să nu cedăm, cred că şi dînşii sînt conştienţi că avem un moment mai dificil, şi va trebui să scoatem tot ce se poate din acest lot de jucători cel puţin pînă în iarnă", a spus Grig.
Tehnicianul de 48 de ani a admis că ar putea fi schimbat dacă jocul nu va suferi rapid îmbunătăţiri: "Personal, eu nu-mi desfac toate bagajele, las mereu unul pregătit. Astăzi eşti, iar mîine eşti plecat. Chiar dacă-mi desfac un bagaj, îl fac pe altul, că asta-i viaţa antrenorilor. Pentru noi e prioritar să ne îmbunătăţim jocul de la meci la meci, pentru că echipa nu se exprimă aşa cum mi-aş dori eu. Am dat şansă tuturor jucătorilor, cei care vor avea o atitudine corespunzătoare vor juca. Realitatea e că plecăm cu şansa a doua la Ploieşti, dar voi face tot posibilul să-i resuscitez puţin".
"E greu de suportat şi acceptat ce se întîmplă. Trecem printr-un moment extrem de dificil şi pentru a ne spăla de păcatele din ultimul timp trebuie să cîştigăm la Ploieşti"
Petre Grigoraş, antrenor CFR
"Singurul lucru care pot să-l fac acum la CFR e să-i antrenez cît mai bine pe jucători. Nu ne putem gîndi la obiective măreţe, că devenim penibili"
Petre Grigoraş, antrenor CFR
"Dacă te întreabă cineva zilnic dacă eşti prost sau urît şi te uiţi în ochii lui, îţi dai seama că eşti şi prost, şi urît! Nu mai suport să fiu întrebat despre demisie sau demitere"
Petre Grigoraş, antrenor CFR
{{text}}