Petrişor Bondrea a fost numit coordonatorul noului centru de copii şi juniori al Universităţii. Alb-albaştrii şi-au înscris grupele în 4 competiţii oficiale la categoriile B1 (1997 - 1998), C (1999 - 2000), D (2001 - 2002) şi E (2003 - 2004).
"Sîntem la început de drum, sîntem în perioada în care iniţiem grupele de copii şi juniori. Beneficiem de condiţii optime de pregătire şi intenţionăm ca, în viitorul apropiat, să creştem nivelul Centrului de copii şi juniori printr-o selecţie riguros organizată, în scopul obţinerii unor performanţe sportive şi de a oferi Universităţii jucători ce pot fi utili în perioada imediat următoare.
Avem sprijin total din partea patronului, Adrian Mititelu, care se implică direct în activitatea noastră şi coordonează acest centru împreună cu Marcel Iancu", a declarat Bondrea pentru ziarul craiovean Ediţie Specială.
Tehnicianul a mai lucrat în trecut la echipa a doua a Universităţii şi la Şcoala de Fotbal Gică Popescu, timp de 7 ani. Printre numele cele mai cunoscute de fotbalişti care i-au trecut prin mînă sînt Ştefan Popescu (Ajaccio), Alexandru Băluţă (Viitorul Constanţa) şi Alin Petre (AS Roma).
După ce au încropit în timp record o echipă cu rezultate bune în debut de sezon, oficialii Ştiinţei au reuşit să activeze şi una dintre cele mai tari pepiniere de tinere talente din fotbalul românesc
{{text}}