Ce înseamnă “off the record”? Comentariu de Luminiţa Paul » Rusescu şi poliţia presei

ProPublica este o societate independentă, nonprofit, care produce jurnalism de investigaţie în interesul public. Aşa se autodefineşte. Aşa şi este. De cîteva săptămîni încoace, instituţia cu sediul în New York, care a fost fondată de Paul Steiger, fostul editor şef de la The Wall Street Journal, a publicat o anchetă enormă, cu subiect extrem de sensibil. Cît de periculoase sînt efectele provocate de principalul ingredient activ al Tylenolului, acetaminofenul. Articolul, de fapt, prima sa parte, începe abrupt: "În ultimul deceniu, mai mult de 1.500 de americani au murit pentru că au luat prea mult dintr-un medicament recunoscut pentru siguranţa lui".



23 de reporteri



Toată această serie e rodul unei munci de 2 ani, care a necesitat cheltuieli de 750.000 de dolari. ProPublica are o redacţie de 40 de oameni, dintre care 23 sînt reporteri. A pornit de la o donaţie de 30 de milioane de dolari a fundaţiei Sandler. Între timp, a primit şi deţine sprijinul, la nivel financiar şi de consiliere, altor fundaţii şi persoane particulare. De ce? Pentru că investigaţiile sînt importante. Pentru că jurnalismul de clasă trebuie să supravieţuiască în pofida oricărei tendinţe de imbecilizare masivă. Pentru că trei sferturi de milion de dolari înseamnă puţin, un strop doar, în comparaţie cu rezultatul produs.



Demersuri cu acelaşi scop



La începutul săptămînii, în Gazetă apărea un interviu cu Raul Rusescu, fostul jucător al Stelei, aflat acum în lotul lui FC Sevilla. Pentru a ajunge acolo, jurnalistul Valentin Damian a mers cu trenul de la Barcelona pînă-n capitala Andaluziei, 1.000 de kilometri, apoi de la Sevilla la Madrid, alţi 500, pentru întîlnirea cu Ciprian Marica, şi alţi 750 înapoi în Catalunya. Cel mai scump bilet, ultimul, a fost 110 euro. Costul total al călătoriei a fost de aproximativ 500 de euro. Nu, nu e o probă de eroism sau de sacrificiu, ci de normalitate.



Chiar dacă sumele, timpii şi spaţiile nu se compară, există o linie, roşie, albastră, verde, fosforescentă, care uneşte cele două demersuri: dorinţa de a informa cititorii. Pentru că, la orice nivel, asta e ceea ce contează. Salvarea vieţilor, denunţarea abuzurilor, dezvăluirea unor nedreptăţi, dar şi creionarea unui portret, interviul cu un personaj, sondarea culiselor sau banala ştire, toate au acelaşi scop. Cel de a ajunge la public, de a-i comunica o chestiune de interes.



Să coborîm pe teren



În mijlocul discuţiei cu Rusescu, apar cîteva rînduri reproduse "off the record", rînduri în care fotbalistul spune că nu s-a pus problema revenirii la Steaua, deşi la un moment dat se va întoarce acolo, şi în care mărturiseşte că e supărat pe ceea ce s-a scris în legătură cu un eventual împrumut în liga a treia. Ei bine, acest "off the record" încălcat a stîrnit un şir de reacţii mult mai viguroase decît sursa ce le-a provocat. O replică mai puternică decît cutremurul. Etică, morală, deontologie, cuvinte importante sînt aduse în discuţie.



Este însă, îndrăznesc să spun, o mostră de poliţie a presei îndreptată spre o ţintă falsă. Eticheta morală s-ar fi lipit dacă Rusescu ar fi dezvăluit ceva cu adevărat greu. Nu e cazul. Asta nu înseamnă că pactul "off the record" nu trebuie respectat. Ca în orice zonă a vieţii, există principii şi momente în care rigiditatea lor e eludată. Acesta e benignul exemplu, pe care l-ar putea înţelege mulţi dintre cei care au făcut şi fac ceea ce, băbeşte, se numeşte "teren".



Cei care au făcut teren şi au discutat cu oamenii ştiu că această convenţie "off the record" se aplică lucrurilor cu adevărat importante şi a căror publicare l-ar jena pe intervievat, nu glumelor precum în cazul de faţă. Un emoticon ar fi dizolvat orice dubiu, Vali Damian a uitat să-l pună. O scăpare. Atît.



Unitatea care dezbină



Există lucruri mult mai grave care se petrec în presă şi-i grăbesc sfîrşitul, mai ales la noi. Şi mai există ceva care se numeşte solidaritate de breaslă. Ar fi frumos ca vocile acide să producă înainte de a critica, să înţeleagă înainte de a da verdicte, să pună lucrurile în context înainte de a judeca. Ar fi frumos să existe o discuţie despre salvare, nu despre subminare din interior. Unii, cei de la ProPublica, au găsit-o. Se luptă pentru ca meseria asta să nu moară. Şi nu dezvăluirile soft ale lui Rusescu o ucid.