Gimnastica

Suspine lîngă podium » Larisa Iordache a încheiat a patra finala de la indivual compus, după ce a ratat la bîrnă

Articol de Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Debutantă la Campionatele Mondiale, gimnasta în vîrstă de 17 ani mai are de evoluat la CM de la Anvers în finalele pe aparate de mîine, de la sol şi de la bîrnă


Larisa Iordache a primit ieri botezul unui concurs mondial pe medalii. Gimnasta care avea în urmă doar trei competiţii de nivel intens, două Europene şi o ediţie a JO, a văzut cum e şi la un Campionat Mondial. Cu doar patru săptămîni de antrenamente pe toate cele patru aparate, înainte de CM de la Anvers, din cauza durerilor de spate, ea a reuşit să ocupe locul al patrulea.

Larisa a început concursul plutind peste masa de la sărituri, în înaltul întunericului din sala de la Anvers. Un Iurcenko cu două şuruburi şi un mic salt la aterizare, dar un punctaj de 15,033 care o urca pe locul al treilea în clasamentul provizoriu.

Peste paralele a trecut cu un zîmbet de uşurare. Pentru o secundă, apoi a revenit la modul de concurs. Concentrată şi determinată. Avusese unele probleme în calificări şi faptul că a obţinut o notă bună la cel mai slab aparat al său a făcut-o să zîmbească, fie şi pentru o secundă. Cu 14,200 a coborît pe locul al cincilea, dar urmau cele mai bune aparate pentru ea, bîrna şi solul.

Şi a fost cu suspine. A căzut de pe aparat, a ezitat la unele elemente şi chiar dacă a avut cea mai mare dificultate dintre gimnastele din aceeaşi grupă cu ea, 6,400, căderea de pe bîrnă a costat-o la execuţie, unde a obţinut doar 7,433, iar totalul a fost de 13,833. În calificări pentru acelaşi exerciţiu, ea primise 15,266, cea mai mare notă la acest aparat. Dar a fost o altă zi, alte emoţii, aceeaşi bîrnă. A coborît de pe podium cu toată dezamăgirea posibilă zugrăvită pe faţă. E aparatul la care ratează rar şi care a păstrat-o pe locul al cincilea după trei rotaţii.

Fără presiune, cu cîteva indicaţii de la Octavian Belu, care a asistat-o doar la acest aparat, Larisa a intrat pe covorul albastru de la sol hotărîtă să-şi ducă exerciţiul la capăt. Energică şi expresivă, dar şi cu diagonale lipite şi un 14,700 care i-a dus totalul la 57,766. Un total de locul al patrulea, la 1,09 de Aliia Mustafina (58,856) şi de ultimul loc de pe podium. Pe primele două locuri au urcat americancele Simon Biles (60,216) şi Kayla Ross (59,332). Concursul nu e gata pentru Larisa, ea mai are de concurat mîine în finalele de la bîrnă şi sol, acolo unde e favorită la medalii.



Larisa Iordache a încheiat a patra finala de la indivual compus, după ce a ratat la bîrnă
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.