Liga 1

VIDEO FederiColţescu! Vaslui - Steaua 0-1, un meci submediocru, alterat şi de prestaţia jalnică a arbitrului

Szukala a fost deseori pus în dificultate de Antal și de ceilalți galben-verzi

Articol de Vlad Nedelea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Steaua a jucat prost spre foarte prost, dar a cîştigat pentru că a ajutat-o "centralul" oltean şi pentru că îl are pe Federico Piovaccari, care a marcat singurul gol al partidei

VEZI AICI VIDEO DE LA MECI!

Chelsea i-a dat cu terenul în cap Stelei, iar FRF i-a aplicat un bodycheck Vasluiului şi i-a luat 8 puncte din şi aşa puţinele pe care moldovenii le aveau în clasament. În plină hemoragie după o săptămînă horror, FC Vaslui şi Steaua s-au pus aseară faţă în faţă, la doar 5-6 grade Celsius, şi au dat drumul la ceva ce s-a dorit a fi fotbal, dar a semănat mai mult a tenis cu piciorul.

Au avut două viteze: încet şi foarte încet

Primele 45 de minute s-a jucat într-un ritm de old-boys, dar probabil că şi dacă pe teren s-ar fi aflat Balint, Bărbulescu, Boloni şi Majearu, ar fi existat un fotbal mai de calitate. În tot acest cadru cenuşiu, Sebastian Colţescu şi-a zis că trebuie să facă măcar el ceva ca să înfiebînte meciul şi a început să dea drumul unei sarabande a erorilor. Toate împotriva Vasluiului. Şi, implicit, pro-Steaua. N-a văzut un penalty la Temwanjera, l-a eliminat uşor pe Madson, dar chiar şi aşa, pînă la terminarea reprizei, oamenii lui Reghe aproape că n-au reuşit să intre cu mingea în careul advers, darămite să-şi mai şi creeze ocazii!

Gol produs de Stanciu-Popa-Piovaccari

De la cabine, oaspeţii au ieşit fără Răduţ şi Tănase, dar cu Adi Cristea şi cu Stanciu, iar la 85 de secunde de la startul reprizei au marcat. Golul a venit pe axa Stanciu-Adi Popa-Piovaccari, italianul dînd din nou definiţia perfectă "golului marcat din cădere". 0-1 şi de aici înainte ar fi trebuit să fie o plimbare de seară pentru Bourceanu şi compania.

Sînmărtean, fără chef şi fără voinţă

N-a fost deloc aşa. Dimpotrivă, chinul din jocul bucureştenilor s-a accentuat, iar gîfîiala teribilă a lui Szukala, surprinsă de cadrele strînse de la DigiSport, îl confirmă pe Nea Imi, care acum vreo două zile spusese că "Reghe i-a obosit pe jucătorii ăştia, care nu mai au plăcerea de a începe un meci".

Minutele trec greu. Vasluiul pare o echipă ce nici nu poate şi unii de-acolo parcă nici nu vor. Sînmărtean n-are chef, dar e greu să ai aşa ceva cînd ai un anume impresar, dar şi o anumită vîrstă. Colţescu mai scoate un roşu. Pentru Cerniauskas. Crăciunescu zice că e tot gratuit. Rămîne însă numai 1-0, ba chiar Steaua face un pas înapoi şi trăieşte periculos. Şi are doi oameni în plus!

La un pas de 1-1 cu trei oameni mai puţin

Din minutul 85 are chiar 3 oameni mai mult pentru că Sînmărtean vede şi el "roşu". De fapt, Lucian jucase cam tot meciul pentru Steaua şi şi-a zis probabil să nu se mai chinuie şi să ajungă mai repede la duş. Ultima ocazie a meciului, incredibil, aparţine gazdelor! Şutul lui Sălăgeanu din lovitură liberă trece peste, iar Tătăruşanu urlă de nervi. Simte că i-a trecut ruşinea carierei pe lîngă bară. Rămîne 0-1.

Fluier final. Probabil cea mai corectă decizie de aseară a lui Colţescu. Un subaltern al unui şef garantat de Mircea Sandu cu 250.000 de euro!!!





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.